Dorin Chirtoacă demisionează din funcția de primar al Chișinăului

Dorin Chirtoacă demisionează din funcția de primar al Chișinăului
Profit.ro
Profit.ro
scris 16 feb 2018

Dorin Chirtoacă își dă demisia din funcția de Primar al Chișinăului, afirmând că este "legat de mâni și de picioare de dictarura de astăzi", anunță Deschide.md. El a precizat alegerile anticipate ar urma să aibă loc în luna mai.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

„Eu am primit mandatul de la cetățeni și nu de la Plahotniuc, Dodon, Leancă sau cine mai sunt. Unii au cerut la finele anului să-mi dau demisia, dar ei urmăreau un scop îngust de partid. E vorba de cei de la PAS și PPDA. Cetățenii au înțeles că e uzurpată puterea în Chișinău. E crucial ca cetățenii să înțeleagă ce se întâmplă. Eu sunt legat de mâni și de picioare de dictatura de astăzi. Cei de la PD nu-și doresc alegeri anticipate în municipiul Chișinău, pentru că vor s-o păstreze în funcție pe Silvia Radu până în 2019. E primarul PD și PSRM", a menționat Chirtoacă.

El a adăugat că este gata să candideze din nou, în cazul în care în cursă se înscriu Vlad Plahotniuc și Igor Dodon, scrie News.ro.

Grecia susține că nu va tolera încălcarea drepturilor sale, în urma coliziunii dintre vase turcești și grecești CITEȘTE ȘI Grecia susține că nu va tolera încălcarea drepturilor sale, în urma coliziunii dintre vase turcești și grecești

„Eu nu am ieșit din prima zi să fac asemenea declarații. Eu am scris cerere de demisie la 25 mai 2017. Ulterior am decis să epuizez toate căile interne de atac. Acum judecătorii Curții Constituționale urmează să examineze dacă am fost suspendat legal din funcție. Acum că am anunțat că demisionez ar putea s-o întoarcă. Oricum, ei nu au nicio șansă să câștige Primăria. Dodon e bufonul lui Plahotniuc și vrea să fie bufonul lui Putin. Dodon nu vrea altceva decât să-i ia locul lui Plahotniuc. Dacă Dodon și Plahotniuc sunt dispuși să candideze pentru funcția de primar, atunci candidez și eu", a adăugat Chirtoacă.

Chirtoacă este suspendat din iunie 2017 din funcția de primar. În noiembrie 2017 a fost organizat și un referendum pentur revocarea lui, care a fost însă invalidat din cauza prezenței scăzute la urne.

Dorin Chirtoacă este acuzat de acte de corupere pasivă în formă agravată, precum și trafic de influență în dosarul parcărilor plătite de la Chișinău.

viewscnt
Afla mai multe despre
dorin chirtoaca
primar chisinau