Exporturile de arme ale Rusiei nu au fost afectate de sancțiunile americane

Exporturile de arme ale Rusiei nu au fost afectate de sancțiunile americane
Profit.ro
Profit.ro
scris 18 nov 2019

Exporturile de arme ale Rusiei nu au scăzut, în pofida sancțiunilor impuse de Statele Unite, a declarat luni șeful grupului rus de stat Rostec, Serghei Cemezov, transmite Reuters.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

1 aprilie - Profit Health.forum Radiografia cheltuielilor din sănătate - cu sprijinul: Arpim, Bristol Meyers Squibb, Roche, Stada, MSD, UCB Pharma Romania
9 aprilie - Eveniment Profit.ro - Investiții vs Deficit: Provocări și riscuri sub impactul datoriei și deficitelor publice în creștere
23 aprilie - Maratonul de Educație Financiară

Rostec, care include companii precum producătorul de arme Kalașnikov, Russian Helicopters și United Aircraft Corporation (UAC), se află printre companiile sancționate de Statele Unite în urma anexării Crimeii de către Rusia și a altor factori, scrie News.ro.

Grupul de logistică Raben, prezent în 4 orașe din România, se extinde în Bulgaria CITEȘTE ȘI Grupul de logistică Raben, prezent în 4 orașe din România, se extinde în Bulgaria

Rosoboronexport, agenția de export-import a Rusiei, a înregistrat vânzări de armament de 13,7 miliade de dolari în 2018, ușor mai ridicate față de anul precedent, a declarat Cemezov, prezent la salonul de aeronautică Dubai Airshow.

Pentru 2019 sunt așteptate vânzări de arme similare cu cele din 2018, compania realizând deja vânzări de 11 miliarde de dolari, a spus acesta.

”Vânzările sunt în creștere, ceea ce înseamnă că producția noastră este de calitate ridicată și sigură”, a declarat Cemezov.

Șeful  Rostec a spus că Rusia va continua și cooperarea cu Arabia Saudită și Emiratele Arabe Unite, fiind în derulare mai multe proiecte, chiar dacă unele state occidentale critică cele două state din Golf, din cauza rolului lor în războiul din Yemen.

Unele țări, cum ar fi Germania, Norvegia și altele au restricționat vânzările de arme către țările implicate în războiul din Yemen.

Rusia cooperează întotdeauna numai cu guvernele legitime și a susținut întotdeauna rezolvarea pe cale diplomatică a conflictului din Yemen. ”În același timp, Arabia Saudită este partenerul nostru”, a spus Cemezov.

Mai multe proiecte sunt în derulare în colaborare cu Arabia Saudită, inclusiv planurile pentru o fabrică de producere a armelor Kalașnikov în regat, a spus Cemezov, refuzând să ofere mai multe detalii, în condițiile care negocierile nu sunt finalizate.

Cemezov a mai arătat că în Orientul Mijlociu există interes pentru avionul rusesc de pasageri cu o singură punte, MC-21, care ar concura cu avioanele similare ale Airbus și Boeing. Discuțiile sunt în desfășurare, dat nu a fost semnat vreun contract cu un cumpărător din Orientul Mijlociu, a mai spus acesta, fără să ofere numele posibililor cumpărători.

Mesaj de la BVB: directorul Adrian Tănase - bursa nu trebuie să fie un experiment, ci chiar principala destinație a economiilor românilor. Cum să investești la bursă ca om de rând CITEȘTE ȘI Mesaj de la BVB: directorul Adrian Tănase - bursa nu trebuie să fie un experiment, ci chiar principala destinație a economiilor românilor. Cum să investești la bursă ca om de rând

În prezent, există comenzi pentru peste 270 de avioane, majoritatea din partea unor operatori aerieni din Rusia.

Este prevăzută producția a circa 72 de avioane pe an, iar primele livrări vor începe în 2021.

Întrebat dacă India a plătit Rusiei un avans de 800 de milioane de dolari pentru sistemele de rachete sol-aer cu rază lungă de acțiune S-400, Cemezov a spus că plata a fost făcută. Acesta a adăugat că nu dorește să dea cifre, că negocierile sunt în curs și că termenul de finalizare este 2025.

viewscnt
Afla mai multe despre
exporturi de arme
rusia