Gazprom: Stația de compresoare Portovaia a gazoductului Nord Stream 1 nu mai respectă cerințele de siguranță

Gazprom: Stația de compresoare Portovaia a gazoductului Nord Stream 1 nu mai respectă cerințele de siguranță
Profit.ro
Profit.ro
scris 6 sep 2022

Gigantul rus al gazelor Gazprom a anunțat că a primit un avertisment oficial de la autoritățile de reglementare ruse că stația de compresoare Portovaia, inactivă, care ar trebui să pompeze gaze către Germania prin conducta Nord Steam 1, nu mai respectă cerințele de siguranță, transmite Reuters.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente
27 mai - Eveniment Profit.ro: Piaţa imobiliară românească sub spectrul crizei occidentale. Ediţia a IV-a
30 mai - Maratonul Fondurilor Europene
6 iunie - Maratonul Energiei
13 iunie - Eveniment Profit: Piața de Capital.forum - Provocări pentru dezvoltarea piețelor și creșterea lichidității, Ediția a IV-a. Parteneri BCR, CEC Bank, Sphera, Teraplast

Gazprom a declarat că a detectat o scurgere de petrol în singura turbină care încă mai funcționa la Portovaia și că va întrerupe alimentarea cu gaze naturale până când va fi reparată, scrie News.ro.

FOTO Comisarii ANPC au aplicat amenzi de peste 3,5 milioane de lei la magazine Penny. Zeci de unități au fost închise. ”Sunt convins că au scuze, altele decât acelea de a pune mâna pe mop.” CITEȘTE ȘI FOTO Comisarii ANPC au aplicat amenzi de peste 3,5 milioane de lei la magazine Penny. Zeci de unități au fost închise. ”Sunt convins că au scuze, altele decât acelea de a pune mâna pe mop.”

Ulterior, Gazprom a citat Siemens Energy, care a efectuat lucrări de întreținere la turbinele Nord Stream 1, spunând că ”motivele scurgerilor de ulei pot fi eliminate doar de o firmă specializată de reparații”.

Potrivit comunicatului, Portovaia este acum o ”facilitate de producție periculoasă” și nu mai poate funcționa legal.

Siemens Energy a declarat că nu a fost însărcinată să execute lucrările și că scurgerea raportată de Gazprom nu ar afecta de obicei funcționarea unei turbine și ar putea fi sigilată la fața locului.

De asemenea, a spus că și alte turbine sunt disponibile pentru utilizare la stația Portovaia.

Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a reiterat poziția Moscovei conform căreia problemele cu furnizarea de gaze din Rusia sunt în întregime rezultatul sancțiunilor occidentale.

Europa a acuzat Rusia că utilizează livrările de energie ca pe o armă, drept răzbunare pentru sancțiunile occidentale impuse Moscovei din cauza intervenției sale militare în Ucraina.

viewscnt
Afla mai multe despre
gaze
gazprom