Guvernul Cehiei pregătește un plan de 40 de miliarde de dolari pentru companii

Guvernul Cehiei pregătește un plan de 40 de miliarde de dolari pentru companii
Profit.ro
Profit.ro
scris 18 mar 2020

Premierul ceh Andrej Babis a declarat miercuri că Guvernul său se pregătește să vină în autorul companiilor cu ajutoare directe în valoare de 100 de miliarde de coroane (4,05 miliarde de dolari) și garanții de credite în valoare de 900 miliarde de coroane (36,42 miliarde de dolari), în ideea de a le ajuta să își revină după pandemia de coronavirus, informează Reuters.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Valoarea combinată a acestor măsuri este echivalentă cu 18% din Produsul Intern Brut al Cehiei. Banii vor merge spre companiile afectate de răspândirea virusului, în condițiile în care Cehia, la fel ca și o mare parte a țărilor din Europa, a închis magazinele, uzinele, granițele și a introdus populația în carantină, scrie Agerpres.

Cineplexx România își suspendă activitatea și amână investiția de la Târgu Mureș CITEȘTE ȘI Cineplexx România își suspendă activitatea și amână investiția de la Târgu Mureș

Economia Cehiei a început să încetinească încă de anul trecut însă pandemia de coronavirus a anulat prognozele referitoare la o creștere de cel puțin 2% în 2020, dând naștere la semne de întrebare cu privire la cât de mare va fi contracția economică ce va urma.

Cu prilejul anunțării planului său economic, premierul Andrej Babis a făcut un apel către companii să nu recurgă la concedieri.

viewscnt
Afla mai multe despre
andrej babis
cehia