Avocatul general recomandă Curții de Justiție a Uniunii Europene să decidă că băncile nu au dreptul să ceară despăgubiri de la clienți în cazul contractelor de credit anulate ca urmare a clauzelor abuzive, în schimb consumatorii vor avea dreptul să solicite plata unor sume suplimentare. Speța vizează în principal creditele în franci elvețieni și o soluție potrivnică băncilor ar putea aduce băncilor pierderi de până la 21 de miliarde de euro, adică 50% din fondurile proprii ale băncilor, scenariu care ar putea duce la falimente în sistemului financiar polonez.
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale
Curtea de la Luxemburg a fost chemată să se pronunțe cu privire la o întrebare preliminară trimisă de o instanță poloneze (cauza C-520/21). În speță, doi clienți ai Bank Millennium au solicitat despăgubiri de la bancă pentru un contract de credit încheiat în 2008 în zolți polonezi, dar indexat în franci elvețieni. Contractele de acest tip au fost declarate nule într-o proporție ridicată de către instanțele poloneze, după mai multe decizii ale CJUE din trecut, caz în care părțile trebuie să revină la situația anterioară, adică banca trebuie să restituie clientului ratele încasate, în timp ce clientul trebuie să restituie capitalul împrumutat.
Împrumuturile în franci elvețieni au devenit deosebit de greu de susținut de către consumatori după perioada crizei financiare declanșate în 2008, ca urmare a aprecierii puternice a francului. În cazul polonez, clienții plăteau băncilor ratele în franci elvețieni la cursul pentru franc stabilit de către bancă în ziua scadenței plății.
Cei doi clienți ai Millennium au pretins că banca s-a folosit nelegal de fondurile lor, în baza unui contract devenit nul, și au cerut ”plata unor creanțe rezultate din utilizarea necontractuală a capitalului, din pierderea șansei de a obține un beneficiu prin blocarea temporară a utilizării banilor și din scăderea puterii de cumpărare a banilor transferați către bancă”, arată CJUE.
Instanța de trimitere a cerut Curții să stabilească dacă, în baza legislației privind clauzele abuzive, este posibil ca clienții consumatori să ceară astfel de compensații, dar și invers, dacă legislația permite băncilor să solicite compensații clienților pentru capitalul utilizat, având în vedere că folosirea banilor nu s-a mai făcut în baza unui contract (care a devenit nul, cum am arătat).
Avocatul general Anthony Collins oferă o opinie Curții în care se poziționează ferm de partea consumatorilor.
Collins consideră că Directiva 93/13/CEE privind clauzele abuzive în contractele încheiate cu consumatorii nu se opune unor prevederi sau interpretări în dreptul național prin care consumatorii pot solicita compensații suplimentare față de rambursarea sumelor plătite în temeiul contractului de credit ipotecar anulat și de dobânzile de întârziere la rata legală de la data cererii de rambursare. Acest lucru urmează să fie stabilit de instanța națională, prin raportare la dreptul fiecărei țări.
Avocatul general consideră că obținerea de despăgubiri suplimentare ar încuraja consumatorii să își ceară drepturile conferite de directivă și ar descuraja băncile să introducă clauze abuzive în contracte.
Millennium a arătat că și ea are dreptul să-i solicite clientului ”nu numai rambursarea capitalului împrumutat, majorat cu dobânda de întârziere la rata legală, ci și remunerația aferentă utilizării acestuia, fără o bază contractuală, pentru o anumită perioadă de timp”.
Collins se opune, însă, unei asemenea interpretări și arată că o anulare a contractului de credit ca urmare a folosirii clauzelor abuzive este exclusiv din vina băncii, care nu are dreptul la niciun avantaj economic dintr o situație pe care a creat-o.
”În special, în cazul în care o bancă suferă un dezavantaj ca urmare a anulării unui contract de credit ipotecar care conține clauze abuzive, ea nu ar trebui să fie compensată pentru acest dezavantaj, întrucât acesta reprezintă urmarea exclusivă a propriului comportament ilicit”, arată avocatul general.
El adaugă că o despăgubire a băncii ar fi împotriva scopului directivei și ar încuraja comportamentul iresponsabil.
”De asemenea, într un caz precum cel din speță, banca nu ar fi descurajată să utilizeze clauze abuzive în contractele sale de credit încheiate cu consumatorii dacă, în pofida anulării acestor contracte, ar putea solicita consumatorilor plata unei remunerații la rata pieței pentru utilizarea capitalului împrumutat. O astfel de situație ar putea chiar să facă profitabilă impunerea de către bancă a unor clauze abuzive consumatorilor. Ar exista cel puțin o reducere semnificativă a riscului economic la care s ar expune banca într o astfel de situație”, arată avocatul.
În speța de față, cei doi clienți au împrumutat de la Bank Millennium echivalentul a 73.000 de euro. Banca solicită, ca urmare a anulării contractului, rambursarea capitalului de 73.000 de euro și o remunerație de circa 41.000 de euro pentru utilizarea acestuia fără o bază contractuală. Avocatul mai arată există cazuri în Polonia în care valoarea remunerației solicitate consumatorilor a depășit valoarea creditului acordat.
”Ipoteza în care posibilitatea consumatorilor de a se elibera de clauzele abuzive este condiționată de plata unei remunerații atât de ridicate este de natură să conducă la o situație în care aceștia ar fi mai avantajați dacă ar executa contractul care include clauza abuzivă în loc să încerce să își valorifice drepturile conferite de Directiva 93/13”, arată avocatul Curții.
Asfel, directiva ar trebui interpretată că se opune ”unei interpretări judiciare a dreptului național potrivit căreia, în cazul în care un contract de credit încheiat între un consumator și o bancă este declarat nul de la bun început deoarece include clauze abuzive, banca poate solicita consumatorului, pe lângă rambursarea sumelor datorate în temeiul acestui contract și a dobânzii de întârziere la rata legală începând cu data cererii de rambursare, orice alte prestații suplimentare, ca urmare a constatării nulității contractului”.
”Pentru debitorii în franci elvețieni aceasta este o decizie cheie, pentru că în perioada recentă băncile au început din ce în ce mai mult să dea în judecată clienții care au câștigat împotriva lor, solicitând compensații suplimentare cum ar fi o remunerație pentru utilizarea capitalului, ceea ce, în opinia noastră, are un efect de descurajare asupra consumatorilor”, arată avocatul Michal Chmielowskim, citat de Bankier.pl.
Paweł Wójcik, președintele Votum Finance Help, citat de aceeași publicație poloneză, se așteaptă la un val de procese care ar putea duce la rezolvarea finală a problemei creditelor în franci elvețieni, în situația în care recomandările avocatului general vor fi prinse într-o decizie a Curții.
Ce e în joc
Recomandările avocatului general nu au, în sine, o valoare juridică, după cum subliniază și Asociația Băncilor din Polonia ca urmare a comunicării de astăzi. Pe de altă parte, observațiile avocatului general sunt urmate în aproape toate cazurile de magistrații Curții.
Autoritatea de Supraveghere Financiară din Polonia a estimat că un verdict integral negativ pentru sectorul bancar, adică unul în care băncilor nu li se datorează nicio dobândă, ar putea duce la pierderi de circa 100 de miliarde de zloți, care la cursul curent înseamnă aproape 21 de miliarde de euro, sume care reprezintă circa 50% din fondurile proprii ale băncilor. (1 euro = 4,8 zloți; 1 zlot = 1,03 lei)
Autoritatea a mai avertizat și că un astfel de scenariu ar putea duce la falimente și chiar la prăbușirea sistemului financiar polonez.
În litigiul de la CJUE, atât Millennium cât și Autoritatea de Supraveghere Financiară au arătat că ”stabilitatea piețelor financiare din Polonia și din întreaga Uniune ar fi amenințată dacă băncile ar fi private de posibilitatea de a solicita plata remunerației pentru utilizarea, fără bază contractuală, a capitalului împrumutat”. Avocatul Collins spune, însă, că directiva în cauză nu are legătură cu stabilitatea financiară: ”Acest argument nu prezintă nicio importanță în contextul interpretării Directivei 93/13, al cărei obiectiv nu este de a menține stabilitatea piețelor financiare, ci, mai presus de orice, de a proteja consumatorii. În orice caz, în calitate de entități juridice, băncile ar avea obligația de a‑și organiza activitatea astfel încât să respecte toate dispozițiile legii”.
În ultimii ani băncile deja au făcut provizioane de circa 30 de miliarde de zloți. Banca centrală are o estimare mai conservatoare decât Autoritatea Financiară și estimează provizioanele necesare pentru a elimina complet riscurile generate de creditele în franci elvețieni la 27-50 de miliarde de zloți.
Potrivit S&PMarket Intelligence, prăbușirea Getin Noble Bank la finele lui 2022, când a fost plasată în restructurare ordonată de către autorități, a fost cauzată în mare măsură de creditele ipotecare în valută. Provizioanele mari pentru creditele în franci elvețieni au fost unul dintre motivele pentru care Bank Millennium a intrat într-un program de redresare financiară. (În România, Volksbank a fost forțată să iasă din piață inclusiv ca urmare a pierderilor de pe portofoliul în franci, un impact important în bilanțul băncii fiind generat de o decizie a CJUE împotriva comisionului de risc).
Bank Millennium are cel mai mare procent de credite ipotecare în franci elvețieni în portofoliu dintre cele mai mari bănci din Polonia, cu 9,4%, urmată de mBank SA cu 5,4% și BNP Paribas Bank Polska SA cu 4,7%, potrivit unei analize a S&PMarket Intelligence. MBank, deținută de compania germană Commerzbank AG, are cea mai mare acoperire a provizioanelor din portofoliul său de franci elvețieni, cu 51,6%. Bank Millennium și BNP Paribas Bank Polska au rate de acoperire de 41,3%, respectiv 36,9%.
Băncile menționate au înregistrat deja o scădere a ratei capitalului în 2021-2022 și multe dintre ele au și o profitabilitate în scădere – se remarcă cu pierderile înregistrate mBank și Bank Millennium, pe fondul provizioanelor pentru creditele în franci.
ING Bank arată că o decizie nefavorabilă a CJUE reprezintă un risc sistemic pentru sectorul bancar polonez, având în vedere magnitudinea pierderilor pentru băncile expuse.
”Ar putea amenința stabilitatea sistemului financiar polonez (dacă băncile ar fi forțate să facă provizioane într-o perioadă scurtă de timp), ceea ce înseamnă un risc semnificativ atât pentru zlotul polonez, cât și pentru obligațiunile guvernamentale poloneze. Principalul mod în care un verdict nefavorabil al CJUE ar afecta titluri de stat este reducerea capacității băncilor de a finanța nevoile de împrumut ale guvernului și o creștere a randamentelor ca urmare a unei cereri mai mici”, arată Rafal Bencecki și Piotr Poplawski, economiști la ING Bank Polonia.
Evoluțiile profund negative pentru sector ar putea fi contrabalansate de măsuri de compensare luate de autoritățile poloneze, în cazul în care decizia CJUE se va dovedi prea dură pentru bănci, mai arată economiștii ING.
Paweł Borys, președintele Fondului de Dezvoltare al Poloniei, avertizează că o decizie a CJUE conformă cu opinia avocatului general riscă să ducă la o criză macroeconomică serioasă, și că în cele din urmă contribuabilii vor trebui să acopere o gaură de 200 de miliarde de zloți.
Acțiunile băncilor poloneze au căzut la bursa de la Varșovia, cele mai afectate fiind cele ale Millennium și PKO, cu o pierdere de 4%, respectiv 3%. Mișcarea din piață este însă limitată în relație cu pretinsul impact asupra sistemului bancar.
Kamil Stolarski, analist al Santander, consideră că un verdict al CJUE nu înseamnă că băncile vor trebui să facă provizioane imediat, ci că acest lucru se va întâmpla cel mai probabil de la finele lui 2023, citat de Agenția de Presă a Poloniei. El consideră că șansele ca CJUE să decidă după opinia avocatului general sunt de 74%.
ING Bank considera, înainte de verdict, că așa cum s-a întâmplat și cu alte ocazii în ”saga creditelor în franci”, este posibil ca băncile să aibă oportunitatea să facă provizioane treptat.
Există vreo implicație pentru România?
Creditele în franci elvețieni nu au fost utilizate la o scară atât de largă în România ca în Polonia și o parte semnificativă a lor a fost deja convertită de către bănci din franci în lei. Spre deosebire de situația din Polonia, creditele în franci elvețieni au fost acordate direct în această monedă și nu au fost indexate în această monedă, motiv pentru care nu s-a pus în discuție anularea lor pentru clauze abuzive. În multe situații au fost contestate în instanță cu succes clauzele legate de calculul dobânzii și cele legate de legalitate diferitelor comisioane, însă cu mai puțin succes cele legate de acordarea împrumuturilor în franci.
În ultimii doi ani, de la modificarea legii privind darea în plată, instanțele au oferit decizii favorabile consumatorilor prin modificarea contractelor ca urmare a intervenirii impreviziunii, respectiv creșterea cursului cu peste jumătate față de momentul acordării împrumutului. Aceste soluții nu au însă legătură cu directiva clauzelor abuzive și cu Legea 193/2000 de transpunere a directivei.
