Paisprezece marinari morți într-un incendiu la bordul submarinului nuclear de cercetare AS-12 ”Loșarik”

Paisprezece marinari morți într-un incendiu la bordul submarinului nuclear de cercetare AS-12 ”Loșarik”
scris 3 iul 2019

Paisprezece marinari au murit într-un incendiu, la bordul unui submarin de cercetare aparținând armatei ruse, cu baza în Marele Nord rus, au anunțat autoritățile marți, trezind amintirea tragediei submarinului cu propulsie nucleară Kursk, care a marcat profund țara, relatează AFP.

Armata a oferit doar puține detalii despre accident, care a avut loc luni, într-un misterios submersibil destinat, potrivit versiunii oficiale, studierii mediului marin și fundului oceanelor, scrie News.ro.

Potrivit ministerului rus al Apărării, citat de agenții ruse, cele 14 persoane moarte, mebri de echipaj de submarin din cadrul armatei ruse, au fost intoxicate în urma incendiului. Incendiul a fost controlat, iar submarinul s-a întors în portul în care își are baza, ceea ce sugerează că există supraviețuitori.

Tranzacție majoră pe piața farma: Fondul american Highlander Partners, cu active de peste 2 miliarde dolari, semnează prima investiție în România CITEȘTE ȘI Tranzacție majoră pe piața farma: Fondul american Highlander Partners, cu active de peste 2 miliarde dolari, semnează prima investiție în România

Incendiul a izbucnit în cursul unei operațiuni vizând culegerea de date de pe fundul marin, potrivit armatei ruse, care precizează că submersibilul își are baza în orașul închis Severomorsk, în regiunea Murmansk, în Arctica.

O anchetă este în curs, a armatei ruse, în vederea stabilirii cauzelor incendiului, potrivit aceleiași surse, care nu precizează câțimarini se aflau la bord la momentul accidentului.

Potrivit unor surse citate de ziarele ruse RBK și Novaia gazeta, submersibilul respectiv este submarinul nuclear AS-12, supranumit ”Loșarik”, după numele personajului desenului animat sovietic, din cauza fomei obițnuite a armaturii sale.

Sunt cunoscute puține lucruri despre AS-12, însă nu ar fi înarmat și ar putea atinge o adâncime de 6.000 de metri cu 25 de membri ai echipajului, potrivit Novaia Gazeta.

NUMEROASE ACCIDENTE

Acest accident amintește tragedia submarinului cu propulsie nucleară Kursk, perla coroanei flotei ruse, care s-a scufundat în timpul unor manevre în Marea Batents, cu 118 oameni la bord, la 12 august 2000, la începutul primului mandat al lui Putin.

Una dintre torpile a explodat, antrenând distrugerea întregului stoc de muniție și trimițând bastimentul la 110 metri adâncime. Douăzeci și trei de membri ai echipajului au supraviețuit timp de mai multe zile exploziei, însă au murit din cauză că nu au fost salvați la timp.

ULTIMA ORĂ GALERIE FOTO Noua conducere a BNR, votată în unanimitate de comisiile reunite din Parlament CITEȘTE ȘI ULTIMA ORĂ GALERIE FOTO Noua conducere a BNR, votată în unanimitate de comisiile reunite din Parlament

Dispariția submarinului Kursk rămâne până în prezent cea mai gravă catastrofă din istoria Marinei ruse și o umbră pe bilanțul liderului de la Kremlin, criticat dur din cauza modului în care a gestionat cazul. Tragedia a marcat în mod profund memoria societății ruse.

În 2008, 20 de persoane au murit asfixiate la bodul submersibilului rus Nerpa, în Marea Japoniei, după ce au inhalat gaz freon emis de sistemul antiincendiu. Peste 200 de persoane se aflau la bord, o suprafață locuibilă prevăzută pentru 80 de persoane.

În ultimii zece ani, trei incendii au avut loc la bordul unor submarine ruse aflate în reparații. Specialiști relevă probleme de disciplină și de respectare a normelor de securitate pe șantiere navale.

Numeroase alte accidente mortale au avut loc în anii '60 și '70 implicând submarine în principal sovietice, dar și dispariția submarinului american USS Thresher cu 129 de persoane la bord - cea mai sângeroasă catastrofă de până în prezent.

Rusia își consolidează neîncetat prezența în Arctica, unde speră să devină prima putere economică și militară, profitând de modificările climatice și de topirea gheții, care urmează să deschidă noi rute comerciale în Marele Nord.

Ea a redeschis în regiune, în ultimii ani, mai multe baze militare pe care le-a abandonat la căderea URSS și și-a consolidat de asemenea efectivele Flotei de Nord.

viewscnt

Informaţiile publicate de Profit.ro pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea în lead a sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.

Afla mai multe despre
marinari
rusia
submarin