Piața auto din Rusia își revine, cu ajutorul mărcilor din China

Piața auto din Rusia își revine, cu ajutorul mărcilor din China
Gabriel Dogaru
Gabriel Dogaru
scris 11 aug 2023

Vânzările de autovehicule din Rusia au înregistrat o creștere substanțială în luna iulie, comparativ cu anul anterior, continuând tendința manifestată în ultimele luni, pe fondul intrării pe piață a tot mai multor mărci chinezești.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente
27 mai - Eveniment Profit.ro: Piaţa imobiliară românească sub spectrul crizei occidentale. Ediţia a IV-a
30 mai - Maratonul Fondurilor Europene
6 iunie - Maratonul Energiei
13 iunie - Eveniment Profit: Piața de Capital.forum - Provocări pentru dezvoltarea piețelor și creșterea lichidității, Ediția a IV-a. Parteneri BCR, CEC Bank, Sphera, Teraplast

Rușii au reînceput să cumpere mașini, pe măsură ce producția de mașini Lada a revenit la un nivel apropiat de cel anterior, dar și cu ajutorul ofertei tot mai bogate de branduri din China, care încearcă să compenseze retragerea companiilor auto occidentale și asiatice.

În luna iulie, datele privind înmatriculările din Rusia arată că s-au înmatriculat 52.800 de autovehicule, o revenire importantă de 63% raportat la iulie 2022, când cifrele arătau un declin major de aproape 75%, din cauza războiului și a opririi producției în cele mai importante uzine de automobile din țară. Chiar dacă creșterea este una semnificativă, volumul vândut este departe de cel din 2021, când erau înmatriculate 130.000 de autovehicule într-o singură lună.

Marca cu cele mai mari vânzări a fost și în iulie Lada, care și-a revitalizat parțial producția de automobile și a ocupat peste 55% din piață, cu 29.378 de vehicule vândute. Din gama producătorului rus, care a aparținut până anul trecut de grupul Renault și care a fost naționalizat pentru o rublă, nu mai fac parte modelele dezvoltate din cele ale Dacia, dar oferta cuprinde în continuare modele proprii, care folosesc în unele cazuri vechea platformă Dacia. În plus, un nou SUV, construit sub licența companiei chinezești FAW, este pregătit să fie lansat pe piață.

Dacia Sandero domină piața auto din Spania, în acest an, chiar dacă marca a început să scadă CITEȘTE ȘI Dacia Sandero domină piața auto din Spania, în acest an, chiar dacă marca a început să scadă

A doua cea mai mare marcă de pe piața rusă este în acest an Haval, un brand chinezesc care a înregistrat în luna iulie aproape 10.000 de mașini vândute, având deja o cotă de piață de 18%. Alte companii chinezești ocupă și ele lista cu mărcile vândute pe piața rusă, începând cu FAW, Sollers, și terminând cu Great Wall. Printre mașinile produse în China se mai găsesc, în volume reduse, automobile ale mărcilor Hyundai Kia, în general mașini importate sau aflate pe stoc, dar și modele Skoda, VW, Mazda sau Toyota, cele mai multe fiind stocuri sau importuri private.

După șapte luni, vânzările de automobile din Rusia sunt în declin cu aproape 10%, însă mărcile care contează în acest moment au creșteri majore, chiar și de trei cifre. Este cazul celor de la Lada, cu peste 100% creștere, la un volum total de 85.000 de autoturisme, Haval, care a crescut cu peste 260%, ca urmare a accelerării prezenței în ultimele luni, sau FAW, care de asemenea are un avans de 280%.

viewscnt
Afla mai multe despre
piata auto rusia
inmatriculari rusia
marci china rusia
haval
lada