Putin relansează speculații cu privire la plecarea sa de la Kremlin și la ceea ce se va întâmpla după 2024

Putin relansează speculații cu privire la plecarea sa de la Kremlin și la ceea ce se va întâmpla după 2024
Profit.ro
Profit.ro
scris 20 dec 2019

Un comentariu enigmatic al lui Vladimir Putin, joi, despre o limitare a numărului de mandate prezidențiale a relansat speculații cu privire la plecarea sa definitivă de la Kremlin în 2024, relatează AFP.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Este o tradiție anuală ca, în cursul conferinței sale de presă-maraton, președintele rus să fie întrebat despre viitorul său. De această dată, o întrebare despre o revizuire a Constituției și interdicția exercitării a mai mult de ”două mandate consecutive” a repus subiectul pe tapet, scrie News.ro.

”Ceea ce am putea face cu privire la aceste mandate este să suprimăm calificativul «consecutive» cu privire la funcția prezidențială”, a spus el.

ULTIMA ORĂ Curtea Constituțională poate decide liberalizarea completă și imediată a pieței de energie CITEȘTE ȘI ULTIMA ORĂ Curtea Constituțională poate decide liberalizarea completă și imediată a pieței de energie

Suprimarea acestui termen ar însemna interzicerea oricărei întoarceri la Kremlin după 2024, data la care îi expiră actualul al doilea mandat consecutiv. Astfel, Putin nu va mai putea pleca de la președinție și să se întoarcă, așa cum a făcut în 2012, după ce a fost premier timp de patru ani (2008-2012).

”Avem două mandate succesive, servitorul dumneavoastră credincios face cele două mandate, iar apoi pleacă din funcție, apoi el are dreptul să revină în funcția de președinte, pentru că nu mai este vorba despre două mandate consecutive”, a explicat șeful statului rus.

Acest fel de alternanță ”deranjează anumiți politologi, actori din societate”, a declarat el, în această a 15-a mare conferință de presă la care au asistat 1.800 de jurnaliști.

”MINGE DE TATONARE”

Până acum, Vladimir Putin spunea că ține la formularea cu privire la cele două mandate consecutive.

El a evocat, de asemenea, posibilitatea unei consolidări a puterilor Parlamentului în mod ”foarte prudent” și în urma unei ”discuții aprofundate în societate”.

”Nu trebuie să ne grăbim prea tare. Discuția este în curs, iar eu o voi urmări și eu să văd cum evoluează”, a adăugat el, după conferință.

În urma ultimei sale realegeri, în 2018, circulă speculații cu privire la intențiile sale cu privire la perioada de după 2024. Unii îi atribuie intenția de a păstra puterea, prin noi funcții care rămân de definit, iar alții intenția de a redeveni provizoiu premier. În orice caz, Putin nu a promovat un potențial succesor.

Iar Kremlinul a apreciat, până acum, prematur să evoce problema.

Șefa televiziunii RT, finanțată de statul rus, Margarita Simonian, consideră că declarațiile lui Vladimir Putin semnalează că acesta a hotărât să părăsească președinția.

”Dacă se întreabă cineva dacă liderul va efectua un nou mandat prezidențial, el nu o va face”, a scris ea pe Twitter.

Publicația online The Bell estimează că declarația cu privire la mandatele consecutive este ”declarația cea mai importantă pe care Putin a făcut-o azi (joi)”.

”Cine știe dacă era o minge de tatonare în vederea lansării unei discuții sau o decizie?”, a reacționat, la rândul ei, Tatiana Stanovaia de la centrul de reflecție R. Politik.

Președintele, care a ajuns la putere în urmă cu 20 de ani, a prezentat un bilanț, la cererea unui jurnalist.

Rusia din 2000 și cea din 2019 ”sunt două țări diferite”, a notat Putin.

El a relevat că Rusia era ”în război civil” atunci când a ajuns el la putere, referindu-se la Războiul din Cecenia. ”Economia s-a schimbat fundamental”, a mai notat el, iar țara s-a reformat și îmbogățit după anii sumbri care au urmat crizei din 1998.

Reabilitarea Cazinoului Constanța, blocată de mulți ani, poate începe, anunță fostul ministru PSD al Dezvoltării. Când era la putere, ministrul a bătut degeaba drumul până pe litoral CITEȘTE ȘI Reabilitarea Cazinoului Constanța, blocată de mulți ani, poate începe, anunță fostul ministru PSD al Dezvoltării. Când era la putere, ministrul a bătut degeaba drumul până pe litoral

TRUMP, LENIN, FAMILIA

Confernța de presă s-a încheiat după patru ore și 25 de minute, nu departe de recordul de patru ore și 40 de minute din 2008. Ca de fiecare dată, jurnaliștii au folosit pancarte sau deghizări pentru a-i atrage atenția lui Vladimir Putin.

El a vorbit despre o mulțime de subiecte, exprimându-și susținerea față de Donald Trump în fața unor acuzații ”inventate” care l-au costat o procedură de destuire.

El a pus la îndoială originea umană a modificărilor climatice, l-a  criticat pe Lenin, a negat orice prezență militară rusă în estul Ucrainei și a evocat o extindere a metrolului de la Ekaterinburg sau poluarea de la Krasnoiarsk.

Vizibil deranjat, Vladimir Putin a evitat să răspundă unei întrebări despre activitățile economice ale celor două fiice ale sale și susținerii de care acestea ar benficia.

Criticii săi s-au făcut auziți pe canalul YouTube al televiziunii publice Rossiya 24 - unui număr de 43.000 de persoane nu i-a plăcut conferința sa de presă transmisă în direct, față de 10.000 cărora le-a plăcut.

Potrivit institutului public Vtsiom, 70,2% dintre ruși au încredere în Vladimir Putin.

viewscnt
Afla mai multe despre
vladimir putin
rusia