Reabilitarea Cazinoului Constanța, blocată de mulți ani, poate începe, anunță fostul ministru PSD al Dezvoltării. Când era la putere, ministrul a bătut degeaba drumul până pe litoral

scris 19 dec 2019

Fostul ministru PSD al Dezvoltării, Daniel Suciu, anunță că toate contestațiile legate de ultima licitație pentru reabilitatea Cazinoului din Constanța s-au încheiat.

“Vineri, 13 septembrie- se contestă în ultima zi licitația pentru reabilitarea Cazinoului din Constanța. Vineri, 13 decembrie-firma pierde la Curtea de Apel București. Azi, 19 decembrie-firma renunță, obligată de sentință, și la acțiunea de la CNSC. 2 luni pierdute doar dintr-o demonstrație de forță nejustificată, care se adaugă la cei 9 ani de încercări eșuate”, a afirmat Suciu.

Contractul de reabilitare a Cazinoului din Constanța, o lucrare ținută în stand-by mulți ani din cauza contestațiilor, urma să fie semnat în octombrie, în prezența fostului ministru PSD al Dezvoltării, trimis atunci la fața locului de către premierul din acel moment, Viorica Dăncilă, pentru a sărbători public reușita. Ajuns la Constanța, ministrul nu a putut însă decât constata că și actuala licitație, a patra, era din nou contestată, în ultimul moment, iar din acest motiv contractul pentru reabilitarea monumentului nu putea fi semnat.

”După zeci de ani de așteptare, mâine unul dintre simbolurile României – Cazinoul din Constanța – va avea garanția că va fi refăcut. Guvernul nostru a reușit, în ciuda multor contestații, să pregătească în detaliu proiectul, astfel încât să ne asigurăm că acest obiectiv simbol va fi reabilitat. În această noapte la ora 12.00 expiră și ultimul pas procedural pentru atribuirea contractului de reabilitare. Domnule Suciu, ați arătat cum trebuie să acționeze un ministru implicat. Vă rog ca mâine să fiți la Constanța și să vă asigurați că acest contract va fi semnat!”, transmitea public premierul Dăncilă.

S-a dat startul înscrierilor pentru ediția 2020 a competiției Votat Produsul Anului CITEȘTE ȘI S-a dat startul înscrierilor pentru ediția 2020 a competiției Votat Produsul Anului

Ajuns la fața locului, ministrul nu a putut constata decât o tristă realitate. Licitația a fost, din nou, contestată.

Suciu a declarat atunci, într-o conferință de presă susținută în Cazinoul din Constanța, că a sperat ca, după 7 ani de discuții, contestații și orgolii, reabilitarea Cazinoului să poată începe.

"Am sperat din tot sufletul ca după șapte ani de zile de discuții, de contestații, de orgolii, de povești, de bani, de interese, de tot ce vreți dumneavoastră, credeam că astăzi ceea ce și vedeți pe panou și pe ecran putea deveni realitate. În opt luni de mandat, nu am pomenit nici măcar o dată niciun nume de firmă pentru că nu acesta era rolul meu, dar trebuie să recunosc că de data aceasta voi face excepție și cred că va fi și ultima excepție când mă voi referi din nou la orgolii, la interese la bani, și la haideți să spun o cronologie a nesimțirii”, a spus ministrul de atunci al Dezvoltării.

FOTO Andrei Iușut, care a vândut grupul de restaurante Divan unui fond de investiții din Turcia, lansează un nou proiect rezidențial CITEȘTE ȘI FOTO Andrei Iușut, care a vândut grupul de restaurante Divan unui fond de investiții din Turcia, lansează un nou proiect rezidențial

El a arătat că nu mai crede în coincidențe atunci când este vorba despre subiectul Cazinoului din Constanța.

"Nu cred că am avut în acest mandat un gust mai amar decât în luna septembrie când în ultima zi în care se putea depune contestație s-a depus contestație pentru procedura de licitație. Același sentiment l-am trăit și ieri, când în ultima zi în care se putea sau nu se putea depune contestație, acest lucru s-a întâmplat. Dați-mi voie să spun din capul locului: nu mai cred în coincidențe când discutăm despre subiectul Cazinoului de la Constanța, chiar nu mai cred”, a explicat Suciu.

El susține că această ultimă contestație are 95% din textul precedentei.

"Contestația depusă ieri este 95% același text depus în luna septembrie. Celor care au devenit contestatari de profesie le-au luat zece zile ca să adauge două propoziții la contestația depusă din nou în luna septembrie. Adică mă gândesc cât de intensă trebuia să fie această operațiune de a încropi un text în care să contești o licitație încât să adaugi doar o îndoială, cum de a răspuns o firmă în trei zile la clarificări. Aceasta a fost preocuparea firmei Eldiclau în asociație cu Telekom și cu încă două firme. Mi se pare că unele firme devenite contestatare de profesie nu mai au absolut nicio jenă în a-și bate joc de un simbol, așa cum este Cazinoul de la Constanța”, a explicat ministrul Dezvoltării.

CONFIRMARE FOTO Apex a deschis primul hotel Courtyard By Marriott din România CITEȘTE ȘI CONFIRMARE FOTO Apex a deschis primul hotel Courtyard By Marriott din România

Cazinoul a trecut în urmă cu patru ani de la municipalitate la Compania Națională de Investiții pentru a fi restaurat, iar de atunci mai multe licitații organizate pentru reabilitatea monumentului au fost contestate și anulate.

Cazinoul din Constanța a intrat anul trecut pe lista celor mai periclitate șapte situri din Europa.

Profit.ro a relatat anterior că au fost depuse trei oferte pentru realizarea lucrărilor de consolidare și restaurare a Cazinoului din Constanța, contract estimat la 60,1 milioane de lei, fără TVA, pentru o perioadă de 7 ani și jumătate.

Intră în vigoare amenzi uriașe pentru funcționarii care refuză să emită autorizații de construire în termen de 15 zile CITEȘTE ȘI Intră în vigoare amenzi uriașe pentru funcționarii care refuză să emită autorizații de construire în termen de 15 zile

Ofertele vin de la asocierile formate din Eldiclau (lider), Telekom Romania Mobile Communications (fost Cosmote), Research Consorzio Stabile Societa Consortile și Impex Romcatel Cercetare Proiectare, Aedificia Carpați, Tehnoinstal, Remon Proiect și Profesional Construct Proiectare, respectiv Construcții Erbașu, Concas, Euras și Polarh Design.

În cele din urmă a fost declarată câștigătoare asocierea Impex Romcatel Cercetare Proiectare, Aedificia Carpați, Tehnoinstal, Remon Proiect și Profesional Construct Proiectare. Deși celelalte ofertante au depus contestații, potrivit presei locale, legislația permite în prezent semnarea contractului după expirarea perioadei de contestații.

Licitația pentru lucrările de restaurare și consolidare a Cazinoului din Constanța, procedură demarată în urmă cu aproape doi ani și estimată inițial la 31,6 milioane de lei (fără TVA), a fost anulată anul trecut pentru că ofertele primite de Compania  Națională de Investiții (CNI) au fost inacceptabile și/sau neconforme cu prevederile caietului de sarcini.

VIDEO Dăncilă, în campanie, anunță de pe bicicletă ”primii kilometri de autostradă din Moldova” CITEȘTE ȘI VIDEO Dăncilă, în campanie, anunță de pe bicicletă ”primii kilometri de autostradă din Moldova”

Cazinoul din Constanța, în suprafață la sol de 1.598 metri pătrați, a fost construit în intervalul 1903 - 1911 (inaugurat fiind în 1910, înainte de ultimele retușuri), după planurile arhitectului Daniel Renard, român de origine elvețiană, iar infrastructura clădirii a fost încredințată spre proiectare și execuție Direcției Construcției Portului, al cărui director era inginerul Anghel Saligny.

La momentul inaugurării, presa locală a criticat atât durata mare a lucrărilor, cât și aspectul cazinoului, ridicat cu sprijinul regelui Carol I, cazinou pe care ziarul Conservatorul îl descria ca o "matahală împopoțonată cu tot felul de zorzoane", care, din punctul de vedere al esteticei arhitectonice, lasă foarte mult de dorit, din cauza completei asimetrii și amestecului babilonic al stilurilor, reprezentând "un monument ridicat în cinstea nepriceperei și prostului gust". În timp, cazinoul a devenit însă un simbol al orașului Constanța.

Consolidări structurale au mai fost efectuate în regimul Ceaușescu, în 1983 - 1987, inclusiv cu refacerea finisajelor și a decorațiilor, iar în ultimii 20 de ani au fost executate doar unele reparații, dar de fiecare dată limitat la o zonă de construcție, fără să fie reglate unitar problemele structurale ale clădirii.

EXCLUSIV Hotelul Predeal își schimbă proprietarul. Bookingpedia, autorul celei mai mari tranzacții de închiriere de unități rezidențiale în scop hotelier din România, semnează o nouă achiziție CITEȘTE ȘI EXCLUSIV Hotelul Predeal își schimbă proprietarul. Bookingpedia, autorul celei mai mari tranzacții de închiriere de unități rezidențiale în scop hotelier din România, semnează o nouă achiziție

Cazinoul din Constanța se numără între cele mai periclitate 12 situri de patrimoniu preselectate de o comisie de experți din diverse domenii. În deschiderea Anului European al Patrimoniului Cultural, organizația Europa Nostra și Institutul Băncii Europene de Investiții a anunțat cele 12 situri de patrimoniu preselectate pentru programul „Cele mai periclitate 7 situri în 2018”.

De-a lungul timpului clădirea a adăpostit, alternativ, funcțiuni comerciale și funcțiuni publice (când edificiul s-a aflat în grija statului). În anii 2000, clădirea a fost abandonată, stare în care se găsește și astăzi ca urmare a incapacității administrative de a se găsi finanțare pentru a demara o operațiune de salvare, restaurare și revitalizare.

viewscnt

Informaţiile publicate de Profit.ro pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea în lead a sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.

Afla mai multe despre
cazinou
constanta
restaurare
lucrari
oferte