Rusia continuă să importe echipamente electronice occidentale în ciuda sancțiunilor

Rusia continuă să importe echipamente electronice occidentale în ciuda sancțiunilor
Profit.ro
Profit.ro
scris 14 dec 2022

În pofida sancțiunilor, Rusia continuă să importe cipuri și alte componente ale produselor electronice occidentale avansate în valoare de miliarde de dolari prin intermediul unor companii-paravan și al unor țări care nu s-au alăturat sancțiunilor, arată o investigație comună a Reuters și a Institutului Regal Britanic de Cercetare pentru Apărare (RUSI), transmite BBC.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente
27 mai - Eveniment Profit.ro: Piaţa imobiliară românească sub spectrul crizei occidentale. Ediţia a IV-a
30 mai - Maratonul Fondurilor Europene
6 iunie - Maratonul Energiei
13 iunie - Eveniment Profit: Piața de Capital.forum - Provocări pentru dezvoltarea piețelor și creșterea lichidității, Ediția a IV-a. Parteneri BCR, CEC Bank, Sphera, Teraplast

Potrivit acestei investigații, în timpul celor șapte luni de război și sancțiuni, din martie până în octombrie inclusiv, Rusia a importat produse electronice în valoare de cel puțin 2,6 miliarde de dolari, iar cel puțin 777 milioane de dolari din această sumă au provenit din produse ale companiilor occidentale ale căror cipuri au fost găsite în rachetele și tehnologia rusească: producătorii americani Intel Corp, Advanced Micro Devices Inc. (AMD), Texas Instruments Inc. și Analog Devices Inc., precum și germanii de la Infineon AG, scrie G4Media.ro.

Florin Roman vrea interzicerea completă a exportului de buștean, inclusiv în UE, nu doar extracomunitar - cum e acum în legea inițiată de Liviu Dragnea CITEȘTE ȘI Florin Roman vrea interzicerea completă a exportului de buștean, inclusiv în UE, nu doar extracomunitar - cum e acum în legea inițiată de Liviu Dragnea

Acestea sunt date oficiale ale vămilor rusești și nu toate aceste electronice fac obiectul sancțiunilor, dar Reuters și RUSI arată și partea din umbră a acestor importuri.

Agenția vorbește despre mai multe firme a căror cifră de afaceri a sărit brusc de la impunerea sancțiunilor, sau chiar au fost create în această primăvară. Aceste firme operează în Turcia, Hong Kong și alte puncte de tranzit din țări care nu au impus sancțiuni împotriva Rusiei.

„Investigația a scos la iveală o întreagă dispersie de importatori și exportatori care se ascund în umbră […] și a arătat că încărcături de semiconductori și alte bunuri de înaltă tehnologie continuă să ajungă în Rusia din Hong Kong, Turcia și alte centre comerciale”, scrie agenția.

Într-unul dintre exemplele citate de agenție, fire de la o firmă din Hong Kong sunt trase la ruși. În celălalt, o companie evident fictivă a fost creată în Rusia, înlocuind o companie care a căzut sub incidența sancțiunilor ca importator, și așa mai departe.

Toți interlocutorii agenției asociați cu aceste firme – cei care au acceptat să vorbească – asigură că nu sunt implicați în eludarea sancțiunilor, dar, de regulă, refuză să vorbească despre detaliile activității lor și despre conținutul încărcăturii.

viewscnt
Afla mai multe despre
rusia
cipuri