Rusia și-a majorat exporturile de benzină cu 40%, în pofida sancțiunilor occidentale

Rusia și-a majorat exporturile de benzină cu 40%, în pofida sancțiunilor occidentale
Florin Rusu
Florin Rusu
scris 18 apr 2023

Rusia și-a majorat în primele 4 luni și jumătate ale acestui an cu aproape 40% exporturile de benzină, în timp ce cele de motorină au scăzut marginal, cu 3%, în pofida embargoului UE și a plafoanelor de preț impuse produselor petroliere rusești, relevă datele analizate de Profit.ro.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente
27 mai - Eveniment Profit.ro: Piaţa imobiliară românească sub spectrul crizei occidentale. Ediţia a IV-a
30 mai - Maratonul Fondurilor Europene
6 iunie - Maratonul Energiei
13 iunie - Eveniment Profit: Piața de Capital.forum - Provocări pentru dezvoltarea piețelor și creșterea lichidității, Ediția a IV-a. Parteneri BCR, CEC Bank, Sphera, Teraplast

De la începutul anului până la jumătatea lunii aprilie, Rusia a exportat 1,8 milioane tone de benzină, în creștere cu 38% față de aceeași perioadă a anului trecut, și 9,5 milioane de tone motorină, în scădere cu 3%, informează principalele publicații economice rusești, Kommersant și Vedomosti.

FOTO O jurnalistă candidează la președinția ANRE CITEȘTE ȘI FOTO O jurnalistă candidează la președinția ANRE

Potrivit experților ruși, exporturile de benzină sunt în creștere pe fondul unui excedent al producției și al marjelor mari la export. În plus, sancțiunile impuse de UE au dus la răspândirea practicii de amestecare a benzinei cu nafta, ceea ce permite vânzarea unui astfel de produs la limita superioară a plafoanelor impuse de G7 și UE.

Producția de benzină din Rusia a crescut în această perioadă la 11,8 milioane de tone, în creștere cu 5% față de aceeași perioadă din anul trecut. În același timp, stocurile de benzină din rafinăriile și depozitele rusești au depășit 2 milioane de tone.

Nețoiu își face parc fotovoltaic pe un teren al unei companii agricole deținută 50% de o firmă la care asociați principali sunt soțul Olguței Vasilescu și un fost primar PSD de Dolj, naș de căsnicie Manda-Vasilescu CITEȘTE ȘI Nețoiu își face parc fotovoltaic pe un teren al unei companii agricole deținută 50% de o firmă la care asociați principali sunt soțul Olguței Vasilescu și un fost primar PSD de Dolj, naș de căsnicie Manda-Vasilescu

Volumele de motorină exportate de Rsuia au scăzut, în schimb, cu 3%, până la 9,5 milioane de tone, în condițiile unei creșteri a producției de 7,5%, până la 23,8 milioane de tone. În prima jumătate a lunii aprilie s-a înregistrat, însă, o creștere a exporturilor cu 8,5% până la 0,89 milioane tone.

La începutul lunii aprilie, Vedomosti a anunțat că Rusia și-a majorat în martie 2023 exportul de produse petroliere pe mare cu 31,2% față de martie anul trecut, la 3,13 milioane de barili pe zi, un nou record istoric. Recordul anterior a fost înregistrat în februarie 2022 și s-a ridicat la 3,1 milioane de barili pe zi.

Potrivit Reuters, creșterea exporturilor de benzină ale Rusiei din primul trimestru s-a datorat unei majorări a livrărilor către țările africane (812 mii tone), în special Nigeria, Tunisia și Libia.

CONFIRMARE Statul pregătește darea în plată a termocentralei Paroșeni și a CET Palas Constanța. Cine le va prelua în administrare temporară și cu ce bani CITEȘTE ȘI CONFIRMARE Statul pregătește darea în plată a termocentralei Paroșeni și a CET Palas Constanța. Cine le va prelua în administrare temporară și cu ce bani

Sursele Kommersant afimă că, la începutul anului, nafta se tranzacționa în apropierea plafonului stabilit de statele occidentale, de 45 de dolari pe baril, iar furnizorii ruși puteau suferi pierderi la export.

Reuters susține că acest lucru a dus la practica amestecării naftei cu benzina, ceea ce permite ca produsul rezultat să fie vândut la un plafon de preț de 100 de dolari pe baril.

Pe 5 decembrie 2022 a intrat în vigoare embargoul impus de UE importului maritim de țiței din Rusia, iar pe 5 februarie 2023, embargoul impus importului de produse petroliere rusești. În același timp, au fost introduse restricții privind prețurile de tranzacționare ale produselor petroliere din Rusia. Plafonul pentru produsele petroliere mai scumpe (cum ar fi motorina și benzina) a fost stabilit la 100 dolari/baril, iar pentru cele mai ieftine (pacură sau nafta) la 45 dolari/baril.

viewscnt
Afla mai multe despre
rusia
petrol
export
benzină
motorină