Statul ungar confirmă că vrea să își crească cota de proprietate și în telecom. Va contribui la achiziționarea Vodafone Ungaria

Statul ungar confirmă că vrea să își crească cota de proprietate și în telecom. Va contribui la achiziționarea Vodafone Ungaria
Profit.ro
Profit.ro
scris 23 aug 2022

Statul ungar va contribui la achiziționarea companiei Vodafone Magyarország (Vodafone Ungaria), a anunțat Márton Nagy, ministrul ungar al Dezvoltării Economice, conform agenției ungare de presă MTI.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

1 aprilie - Profit Health.forum Radiografia cheltuielilor din sănătate - cu sprijinul: Arpim, Bristol Meyers Squibb, Roche, Stada, MSD, UCB Pharma Romania
9 aprilie - Eveniment Profit.ro - Investiții vs Deficit: Provocări și riscuri sub impactul datoriei și deficitelor publice în creștere
23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară

Potrivit comunicatului, după anul 2010, guvernele Ungariei au avut întotdeauna ca obiectiv să crească puternic cota de proprietate ungară în sectoarele de importanță strategică națională, iar dacă a fost posibil, să devină acționari majoritari. Acest obiectiv guvernamental a fost deja atins în sectoarele bancar, energetic și media, iar acum există o oportunitate pe piața telecomunicațiilor, pentru ca o companie ungară in care statul deține o parte din actiuni să devină un factor important, scrie News.ro.

VIDEO House of the Dragon a devenit cea mai mare premieră a HBO CITEȘTE ȘI VIDEO House of the Dragon a devenit cea mai mare premieră a HBO

În comunicat se arată că, în vederea acestui demers, Márton Nagy, ministrul ungar al Dezvoltării Economice, care exercită dreptul de proprietate, a solicitat companiei Corvinus Zrt. să achiziționeze pachetul minoritar de acțiuni, respectiv 49%, al Vodafone Magyarország Távközlési Zrt. Ca un prim pas, a fost încheiat un acord preliminar fără caracter obligatoriu între Corvinus Zrt, Vodafone Europe BV și 4iGNyrt.

De asemenea, documentul precizează că ministrul consideră că tranzacția poate fi calificată ca fiind de importanță strategică națională în interes public și, prin urmare, propune Guvernului ungar să ia o decizie în acest sens.

În urma finalizării cu succes a achiziției, vor fi asigurate toate condițiile pentru crearea unei companii ungare aflată în proprietatea statului, lider de piață în sectorul telecomunicațiilor din Ungaria, care va contribui la îmbunătățirea competitivității țării, răspunzând în același timp provocărilor digitale ale secolului al 21-lea și furnizând servicii de înaltă calitate celor aproape 4 milioane de clienți rezidențiali și corporativi, se mai arată în comunicatul ministrului ungar al Dezvoltării Economice.

Lukoil a cumpărat clubul rus Spartak Moscova CITEȘTE ȘI Lukoil a cumpărat clubul rus Spartak Moscova

Vodafone a anunțat vânzarea afacerii sale din Ungaria, pentru 715 miliarde de forinți (1,8 miliarde de dolari) în numerar, într-o tranzacție care va crea un lider local în sectorul telecomunicațiilor în statul din Europa Centrală, transmite Reuters.

Grupul britanic a precizat că convenit termenii acordului cu cei doi cumpărători, firma de stat Corvinus Zrt și operatorul 4iG, ambele din Ungaria. Tranzacția, care nu include VOIS - afacerea de servicii a Vodafone - ar urma să ducă la crearea celui de-al doilea operator de telefonie din Ungaria.

Tranzacția ar urma să fie finalizată până la finalul acestui an. 

La începutul anului, compania ungară de tehnologie 4iG, avându-i printre acționari pe Lorinc Meszaros, cel mai bogat om de afaceri din Ungaria și indicat public ca un prieten apropiat al premierului Viktor Orban, a cumpărat operațiunile Digi din Ungaria.

În primăvara anului trecut a fost relatat că Guvernul de la Budapesta a luat în vizor noi sectoare de activitate, în încercarea de a crește controlul investitorilor locali asupra economiei, premierul Viktor Orban fiind citat că, până la finele acestui deceniu, Ungaria va încerca să majoreze ponderea ocupată de companiile deținute de investitori locali până la peste 50% în sectoare precum IT și telecomunicații, materiale de construcții și transport feroviar.

Tot atunci a fost relatat că inițiativele au început deja să fie puse în practică: Operatorul de rețea Antenna Hungaria, companie controlată de statul ungar, a cumpărat o participație minoritară la Telenor, operatorul de telefonie mobilă controlat de grupul ceh PPF. De asemenea, dezvoltatorul de software 4iG Nyrt a încercat, dar nu a avut succes, să cumpere un rival mult mai mare T-Systems, subsidiara de IT din Ungaria a grupului Deutsche Telekom.

viewscnt
Afla mai multe despre
vodafone
ungaria
viktor orban