Ungaria anunță că nu acceptă migranții afgani decât cu restricții

Ungaria anunță că nu acceptă migranții afgani decât cu restricții
Profit.ro
Profit.ro
scris 17 aug 2021

Ungaria nu acceptă migranții afgani decât în număr limitat, a declarat Levente Magyar, secretarul de stat al Ministerului Ungar al Afacerilor Externe și al Comerțului Exterior, conform MTI.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Levente Magyar a amintit că, în ultima perioadă, toată lumea a putut urmări cum se prăbușește complet sistemul militar și politic din Afganistan, în urma deciziei forțelor internaționale conduse de Statele Unite, de a părăsi, după 20 de ani, această țară, scrie News.ro.

BAT a contribuit la bugetul de stat cu aproximativ 700 de milioane de lei mai mult în primele șase luni ale anului 2021 față de același interval din 2020 CITEȘTE ȘI BAT a contribuit la bugetul de stat cu aproximativ 700 de milioane de lei mai mult în primele șase luni ale anului 2021 față de același interval din 2020

Când americanii au anunțat retragerea trupelor militare, guvernul ungar a declarat că acest proces trebuie să aibă loc în așa fel încât Afganistanul să nu devină din nou un focar al terorismului internațional și să nu ajungă o țară de unde se migrează în masă, a prezentat secretarul de stat poziția guvernului ungar. Acesta a adăugat că, din păcate, operațiunea nu a reușit să îndeplinească așteptările acceptate și prezentate de marea parte a lumii.

După cum a explicat politicianul, guvernul de la Budapesta nu este dispus să deconteze pe seama poporului ungar consecințele acestei decizii geopolitice greșite și operațiunea geopolitică implementată greșit.

ULTIMA ORĂ Noi măsuri pregătite de Guvern pentru a stimula vaccinarea CITEȘTE ȘI ULTIMA ORĂ Noi măsuri pregătite de Guvern pentru a stimula vaccinarea

“Nu acceptăm” așteptările, inițiativele și solicitările care fac referire și la Ungaria să accepte fără restricții pe oricine dorește să părăsească Afganistanul în aceste zile și săptămâni dificile, a declarat secretarul ungar de stat. Acesta a menționat că în comunitatea internațională “circulă astfel de documente”, solicitând țărilor care au avut cândva trupe în Afganistan, și în general țărilor occidentale, să accepte migranții afgani fără niciun fel de restricții sau limitări.

Levente Magyar a mai vorbit și despre faptul că Ungaria face o excepție într-un singur caz: se gândește serios la modul în care i-ar putea ajuta pe cei care, în ultimii 20 de ani, au lucrat pentru
trupele ungare ca interpreți sau în alte funcții. După cum a afirmat, se află în contact cu aceste persoane și se face o evaluare a modului în care ar putea să fie ajutate.

Secretarul de stat ungar a mai declarat că Ungaria este un aliat militar al Statelor Unite, dar, în același timp, datorită puterii sale, America poate face ceva pe scena globală, ce nimeni altcineva nu ar putea să facă.

Politicianul a adăugat că, evident, retragerea trupelor militare nu ar fi trebuit să se desfășoare în acest mod.

”Ceea ce  vedem acum în Kabul și în diferite părți ale Afganistanului este înspăimântător și consider că ar putea însemna deschiderea unei ere atât în contextul migrației, cât și al terorismului internațional (nu doar pentru Asia Centrală și Orientul Mijlociu, ci pentru întreaga lume), ceea ce nu s-a dorit și poate chiar putea fi evitat, a explicat Levente Magyar.

Potrivit secretarului de stat ungar, cine dorește să părăsească astăzi Afganistanul poate ajunge în Turcia fără obstacole serioase și “este la latitudinea prietenilor noștri turci cum abordează
această situație”. Acesta a adăugat că, după turci, Ungaria este primul stat pe ruta de migrație către Europa care are capacități mai serioase și voință de protecție a frontierelor.

”Dacă migranții trec prin Turcia, în câteva zile vor fi aici, la Röszke, la punctul de trecere a frontierei dintre Serbia și Ungaria, prin urmare, trebuie să ne pregătim pentru un potențial val de migrație serios”, a explicat secretarul de stat ungar.

Acesta a subliniat că frontierele Ungariei sunt protejate de 6 ani consecutiv, iar până acum, capacitățile de apărare au făcut față excelent și în mod exemplar.

“Nu mă tem” că securitatea Ungariei va fi pusă în pericol, a declarat politicianul.

”Cu toate acestea, Ungaria trebuie să explice clar tuturor partenerilor săi că nu este acceptabil ca “astfel de decizii să fie luate de marile puteri, să se întreprindă acțiuni într-un fel sau altul care, în acest caz, au consecințe catastrofale, iar noi ne angajăm ca o parte considerabilă a acestor acțiuni să ni le asumăm, chiar și daunele sau curățenia în urma lor”, a mai precizat secretarul de stat ungar.

Acest lucru este respins în comun de cetățenii Ungariei, așa cum a fost exprimat în mai multe rânduri, iar guvernul o să-i apere, a mai subliniat Levente Magyar..

viewscnt
Afla mai multe despre
ungaria
migranti