VIDEO Kalașnikov intenționează să lanseze ''o armă gadget'' dedicată hipsterilor

VIDEO Kalașnikov intenționează să lanseze ''o armă gadget'' dedicată hipsterilor
Profit.ro
Profit.ro
scris 10 feb 2021

Producătorul rus de armament Kalașnikov, care se află în plină schimbare în ultimii ani, urmează să lanseze o pușcă ”conectată”, în vederea antrenamentului la tir - destinată ”hipsterilor”, a anunțat conducătorul grupului într-un interviu acordat publicației RBK, relatează AFP.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Această pușcă - de tip MP-155 Ultima - are la bază opușcă de vânătoare existentă - de tip MP-155, scrie News.ro.

Oscar 2021 - „Colectiv”, pe lista scurtă pentru nominalizare la categoriile „cel mai bun documentar” și „lungmetraj internațional” CITEȘTE ȘI Oscar 2021 - „Colectiv”, pe lista scurtă pentru nominalizare la categoriile „cel mai bun documentar” și „lungmetraj internațional”

În versiunea conectată, este vorba despre o ”armă gadget” în vederea antrenării la tir, a anunțat în acest interviu Dmitri Tarasov.

”Obiectivul nostru este să atragem publicul care a crescut cu gadgeturi și care nu se pot imagina făeă ele. Vânătoarea clasică a devenit azi mai rară, aproape extravagantă. Din acest motiv, vrem să ne adresăm (...) hipsterilor, generației Z”, declară Dmitri Tarasov.

Arma - dezvăluită prima oară la un forum de armament în august 2020 și care folosește muniție de calibrul 12/76 - poate fi sincronizată cu un telefon sau un computer. Ea dispune de un numărător al tirurilor, o busolă și o înregistrare video.

Prețul estimat este de 100.000 de ruble (1.116 euro).

”Vreau cu adevărat ca oamenii să dețină o armă responsabilă și, în același timp, asta să le procure un frison (...). De ce să nu profităm de adrenalină și de plăcerea acestui fel de a ne petrece timpul?”, apreciază CEO-ul Kalașnikov.

DRONE, IAHTURI ȘI ALTE OBIECTE

Kalașnikov se află în plină transformare, după sosirea unuiacționariat privat în 2014.

Producătorul - cunoscut prin armamentul său de război, și prin numele inventatorului AK-47, Mihail Kalașnokov - s-a lansat între timp în drone, iahturi și gadgetuiri de tot felul.

Întreprinderea a făcut să se vorbească despre ea în ultimii ani, după ce a prezentat prototipuri neobișnuite - mașini electrice, robotul Igorek, ”micul Igor”, un robot de război biped menit să ajute militari să se deplaseze într-un mediu ostil, din cauza cărora a fost ironizată.

Atacurile armate în școli sau locuri publice sunt rare în Rusia, unde controlul armelor de foc este strict.

În octombrie 2018, un elev a ucis 19 persoane înainte de a se sinucide, într-un liceu, la Kreci, un oraș din Peninsula ucraineană Crimeea, anexată de Moscova, o baie de sânge care a șocat Rusia.

viewscnt
Afla mai multe despre
kalașnikov
armă gadget'