Crama Cielo e Terra își dorește să aducă valoare domeniului viticol și, prin vinurile sale, să promoveze valorile în care crede: grijă pentru echipa, respectul pentru clienți și atenția acordată mediului înconjurător, fiind doar câteva dintre acestea.
23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale
Recomandarea noastră de astăzi, 3 Passo Rosso, este un vin roșu cu note purpurii, care dezvăluie mai întâi note olfactive intense și mature, de stejar. Pe palat, regăsim arome de fructe bine coapte, continuate apoi de aceleași tente subtile de stejar.
Degustați acest vin la 16 grade Celsius, alături de feluri principale și preparate cu carne roșie.
Vinul poate fi cumpărat de AICI.
Material în parteneriat cu Unvinpezi.ro