Adriana Nedelea prezintă Știrile Profit:
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale
1. Poșta Română a anulat, pentru a treia oară, licitația pentru dotarea centrului de tranzit din Cluj-Napoca cu o linie de sortare automată a corespondenței și coletelor, contract estimat la 15,2 milioane de lei, fără TVA, pentru 12 luni de la data atribuirii.
2. Grupul ceh PPF, care deține și PRO TV, mărește miza pe piața imobiliară românească după decesul miliardarului Petr Kellner.
3. Volkswagen Group și-a dublat vânzările de mașini electrice în primele șase luni, dar este departe de vânzările Tesla.
4. Economia germană, cea mai importantă economie europeană, este pe punctul de a recupera terenul pierdut în perioada pandemiei grație accelerării ritmului de creștere în trimestrul al treilea, susține Banca Centrală a Germaniei (Bundesbank).