Paul Achleitner de la Deutsche Bank a fost anul trecut cel mai bine plătit președinte din rândul principalelor companii germane listate la bursă, conform datelor grupului de lobby DSW, transmite Reuters.
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale
ULTIMA ORĂ Nouriel Roubini, "Dr. Doom", vine în România. Detalii AICI
Achleitner a câștigat aproape 860.000 euro (944.624 dolari), depășindu-i pe președinții BMW și Fresenius cu peste 200.000 euro, scrie Agerpres.
CITEȘTE ȘI FT: HSBC, cea mai mare bancă europeană, vrea să desființeze circa 10.000 de locuri de muncăAchleitner, a cărui salariu a fost cu 7,3% mai ridicat decât în 2017, l-a demis anul trecut pe directorul general al Deutsche Bank, iar grupul bancar a raportat primul său profit anual din ultimii patru ani.
Dar cea mai mare bancă din Germania încă se confruntă cu dificultăți și a anunțat recent că va renunța la 18.000 de angajați și va închide unele operațiuni, după eșuarea negocierilor de fuziune cu rivala Commerzbank.