Polițiștii din întreaga țară au participat la acțiuni de amploare al căror scop este prevenirea și combaterea unor situații de risc și menținerea unui climat de ordine și siguranță publică. În timpul acestor acțiuni au fost constatate 398 de infracțiuni, dintre care 72 de natură judiciară și 53 privind traficul și consumul ilicit de droguri, au fost identificate și 3 autoturisme furate și au fost depistate 19 persoane urmărite național sau internațional. Cuantumul amenzilor aplicate în ultimele 24 de ore se apropie de 4 milioane de lei.
„În ultimele 24 de ore, la nivel național, 11.482 de polițiști și jandarmi au acționat, în sistem integrat pentru asigurarea unui climat de ordine publică, prevenirea faptelor cu violență, prevenirea traficului și consumului de droguri, precum și pentru creșterea gradului de siguranță rutieră. Au fost organizate 924 de acțiuni, peste 1.000 de filtre, în urma activităților desfășurate, fiind verificate 17.202 autovehicule și legitimate 38.768 de persoane. Totodată, au fost constatate 398 de infracțiuni, dintre care 72 de natură judiciară și 53 privind traficul și consumul ilicit de droguri, fiind identificate și 3 autoturisme furate. Au fost depistate 19 persoane urmărite național sau internațional, față de care au fost dispuse măsurile legale”, transmite Ministerul Afacerilor Interne.

28 mai Maratonul Fondurilor Europene
Conform sursei citate, în cadrul acțiunilor de sâmbătă polițiștii și jandarmii au aplicat 9.326 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 3.744.090 de lei.
În ceea ce privește acțiunile pentru prevenirea accidentelor de circulație și creșterea siguranței în trafic în ultimele 24 de ore, polițiștii rutieri au realizat 15.404 de testări cu dispozitive etilotest/alcooltest și 633 cu Drug test.
„Au fost constatate 150 de infracțiuni la regimul circulației pe drumurile publice. Au fost reținute 665 de permise de conducere, dintre care 215 pentru alcool, 196 pentru viteză și 35 pentru droguri/substanțe interzise. Totodată, au fost retrase 435 de certificate de înmatriculare”, precizează documentul citat.
Pentru acțiunile organizate la nivel național de structurile MAI în ziua de 1 iulie, dispozitivele curente fiind suplimentate cu aproximativ 4.200 de polițiști și jandarmi.