EAD.ro a câștigat drepturile tv pentru următoarele 3 sezoane ale Ligii 2 și Cupei României

EAD.ro a câștigat drepturile tv pentru următoarele 3 sezoane ale Ligii 2 și Cupei României
Profit.ro
Profit.ro
scris 18 iun 2021

Pasiunea fotbalului românesc continuă să ajungă la telespectatorii din România datorită EAD.ro. Compania care deține drepturile comerciale și de televiziune și pentru Liga 1 Casa Pariurilor, a semnat cu Federația Română de Fotbal pentru drepturile tv ale competițiilor Liga 2 și Cupa României, pentru următorii 3 ani.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Liga 2 Casa Pariurilor este iar în sufletul românilor. După un sezon care a readus în prima ligă echipe de tradiție, cel programt să înceapă pe 31 iulie va aprinde cel puțin la fel de multe pasiuni. Vor lua startul 20 de cluburi, printre care nume importante venite din Liga 1, echipe de tradiție care au ratat promovarea, precum Farul Constanța, Politehnica Timișoara, Petrolul Ploiești sau Universitatea Cluj, dar și nou promovata CSA Steaua, toate promițând un spectacol deosebit.

Și drepturile pentru următoarele 3 sezoane ale Cupei României sunt deținute de EAD.ro. Ultima ediție a competiției a fost câștigată de Universitatea Craiova în fața Astrei Giurgiu, în primul meci de fotbal cu spectatori după impunerea restricțiilor impuse de pandemia de COVID-19. De altfel, primul joc din noul contract este cel pentru Supercupa României 2021, Universitatea Craiova – CFR Cluj,  ce se va desfășura pe 10 iulie.

EAD.ro este o companie care mai deține drepturile comerciale și pentru televiziune ale competiției Liga 1 Casa Pariurilor sau drepturile tv pentru România ale campionatului Spaniei, LaLiga. EAD operează și pe piața publicității, fiind regia care vinde publicitatea pentru mai multe siteuri și posturi de televiziune.

viewscnt
Afla mai multe despre
ead.ro
liga 1 casa pariurilor
liga 2
cupa româniei