Platini și Blatter au fost achitați de justiția elvețiană

Platini și Blatter au fost achitați de justiția elvețiană
Profit.ro
Profit.ro
scris 8 iul 2022

Michel Platini, fost președinte UEFA, și Sepp Blatter, fost președinte FIFA, au fost achitați de justiția elvețiană, într-un dosar de fraudă care a zguduit fotbalul mondial în 2015, informează Le Figaro.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente
27 mai - Eveniment Profit.ro: Piaţa imobiliară românească sub spectrul crizei occidentale. Ediţia a IV-a
30 mai - Maratonul Fondurilor Europene
6 iunie - Maratonul Energiei
13 iunie - Eveniment Profit: Piața de Capital.forum - Provocări pentru dezvoltarea piețelor și creșterea lichidității, Ediția a IV-a. Parteneri BCR, CEC Bank, Sphera, Teraplast

Tribunalul Penal Federal din Bellinzona a fost cel care a pronunțat decizia, scrie News.ro.

FOTO Tranzacție: Euro Vial Residence achiziționează domeniul Clos des Colombes din Olimp, una din cele mai renumite podgorii de pe litoralul românesc CITEȘTE ȘI FOTO Tranzacție: Euro Vial Residence achiziționează domeniul Clos des Colombes din Olimp, una din cele mai renumite podgorii de pe litoralul românesc

Parchetul elvețian ceruse un an și opt luni de închisoare pentru cei doi.

Francezul de 67 de ani și elvețianul de 86 de ani au fost judecați pentru fraudă în dosarul plăților suspecte care i-au obligat să părăsească fotbalul, în 2015. Cei doi foști conducători, care erau acuzați și de management defectuos, abuz de încredere și fals, au fost suspectați că au "făcut în mod ilegal, în detrimentul FIFA, o plată de două milioane de franci elvețieni" (1,8 milioane de euro) "în favoarea lui Michel Platini".

Triplul câștigător al Balonului de Aur l-a consiliat pe Sepp Blatter între 1998 și 2002, în timpul primului mandat al elvețianului în fruntea FIFA. Contractul scris, încheiat în 1999, prevedea o remunerație anuală de 300.000 de franci elvețieni, "facturată de Platini și plătită integral de Fifa", a reamintit anul trecut Parchetul elvețian.

Cu toate acestea, în 2011, "la mai bine de opt ani de la încheierea activității sale de consilier", fostul căpitan al echipei naționale a Franței "a reclamat o datorie de două milioane de franci elvețieni", plătită de forul internațional "cu ajutorul" lui Sepp Blatter, și considerată "nefondată" de către procuratură.

Cei doi au insistat încă de la începutul investigației că au convenit verbal asupra unui salariu anual de un milion de franci elvețieni pentru această activitate de consiliere, dar că finanțele FIFA de la acea vreme nu permiteau plata lui Michel Platini, astfel că, susțin ei, pur și simplu au plătit cu întârziere diferența.

viewscnt
Afla mai multe despre
sepp blatter
michel platini