Președintele Senatului, Ilie Bolojan, anunță că în perioada următoare vor fi organizate concursuri „pe baza unei metodologii transparente” în urma cărora vor fi făcute restructurările în rândul angajaților Senatului. El se arată convins că aceste concursuri vor fi unele corecte, arătând că, în caz contrar, „directorii vor trebui să lucreze pentru cei pe care îi protejează”. Bolojan le-a răspuns și subalternilor care îi transmit că este „efemer” în funcție.
Președintele UDMR Kelemen Hunor susține că salariul directorului Romsilva, care se ridică la 44.000 lei brut pe lună, înseamnă ”foarte mult” și a cerut desfacerea contractului colectiv de muncă pentru angajații instituției, care beneficiază de compensații mult prea mari în cazul pensionării.
Polițiștii de frontieră au constatat câteva sute de infracțiuni și contravenții pe aeroporturile din întreaga țară, în cele zece luni de la aderarea României la Spațiul Schengen cu frontiera aeriană și maritimă, arată IGPR.
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, a anunțat sâmbătă că își asumă încă o dată, ca ministru al Energiei, că vor fi finalizate hidrocentralele începute înainte de 1989. Acesta a vizitat hidrocentrala Lotru-Ciunget, ocazie cu care a declarat că ”orice ar fi să fie, anul acesta vom pune în funcțiune hidrocentrala de la Răstolița, unde ne luptăm cu toate forțele care nu vor ca România să fie independentă energetic”.
CFR Marfă anunță că profitul înainte de dobânzi, impozite, depreciere și amortizare a scăzut de la 110 milioane lei în 2023 la 6,8 milioane anul trecut. Compania nu face publice date privind pierderea netă, care in 2023 a depășit 230 de milioane lei.
România a importat vineri gaze din Ungaria, nu numai din Bulgaria, pentru a putea acoperi consumul intern și exporturile către Republica Moldova, infirmând declarațiile ministrului român Sebastian Burduja, care declara în aceeași zi că România importă numai din Bulgaria și nu gaz rusesc.
Acțiunile DOGE, agenția condusă de Elon Musk și creată de administrația Trump pentru a descoperi și a elimina cheltuielile guvernamentale inutile, sunt atacate pe bandă în instanță. O parte sunt blocate temporar, altele, însă, merg înainte.
Românii au înmatriculat anul trecut mai puține firme la registrul Comerțului, comoarativ cu 2023. Astfel, numărul înmatriculărilor de persoane fizice și juridice a scăzut, în acest interval, cu 14,63%, până la 124.898 de înmatriculări, daproape trei sferturi dintre acestea fiind societăți cu răspundere limitată (SRL).
Cifrele publicate de presa din China, pe baza declarațiilor financiare depuse de companii, arată că veniturile obținute sunt proporționale cu volumele vândute, dar sunt destule excepții generate de mărcile premium și de lux, mai ales cele din Europa, care au prețuri de tranzacționare foarte mari.
Românii, fie ei producători agricoli sau cumpărători, încep să fie tot mai nemulțumiți de starea în care se află piețele agricole.