Guvernul american urmează să înceapă, chiar de luna viitoare, să recupereze datoriile studențești, inclusiv prin confiscări din salarii.
Prețul locuințelor din România continuă să crească, chiriile se scumpesc de asemenea.
Fondul Monetar Internațional (FMI) a înrăutățit estimările privind creșterea economiei românești în acest an, de la 3,3% cât prognoza în octombrie, până la 1,6%, arată cel mai recent raport 'World Economic Outlook' (WEO), publicat de instituția financiară internațională.
'Mulțumesc că m-ai adus înapoi în Piață'. Printre ultimele cuvinte ale Papei Francisc s-au numărat și mulțumirile adresate celui care, în această perioadă de boală, dar și cu mult timp înainte, l-a vegheat neobosit: Massimiliano Strappetti, asistentul său medical.
De când s-a întors la Casa Albă, președintele Donald Trump a bulversat politica externă a Statelor Unite, a făcut să tremure piețele și a transformat Biroul Oval în scena unor evenimente permanente, scrie AFP.
Doi livratori pakistanezi din România, care au fost concediați, au atacat în instanță decizia.
Distribuitorul de electricitate Electrica își anunță clienții că poate oferi un preț fix al energiei electrice de 0,79773 lei/kWh fără TVA (exclusiv TG), valabil de la 1 iulie 2025 și până la 31 decembrie 2025.
Un total de 23 de grefieri și foști grefieri de la Judecătoria Miercurea Ciuc au câștigat, în instanță, majorarea salariilor cu 25%, retroactiv de la 1 ianuarie 2018, plus rata inflației și dobânzi penalizatoare.
Președintele Rezervei Federale din Chicago, Austan Goolsbee, avertizează că noile tarife comerciale anunțate de președintele Donald Trump ar putea genera o scădere a activității economice în timpul verii, după o perioadă de creștere temporară stimulată de cumpărături de panică și stocuri acumulate preventiv.
Institutul Național de Cercetare - Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP) anunță că, într-un interval de opt ore, au avut loc cinci cutremure în județul Buzău. Magnitudinea acestora a fost cuprinsă între 2.8 și 3.9.