Curierii din România și efectele taxei pe coletele non-UE: Încasări de câteva milioane lei. Nu și-a atins încă obiectivele ca încasări la buget, dar nici reevaluarea nu trebuie făcută după prima lună. Ușoară creștere a zborurilor cargo

Introducerea în România a taxei pe coletele non-UE de la 1 ianuarie 2026 nu a condus, deocamdată, la obiectivele urmărite de autorități, respectiv creșterea încasărilor la buget, dar o posibilă reevaluare a efectelor acestei măsuri nu ar trebui făcută decât mai târziu, nu după prima lună de la aplicare, spun principalele companii locale de curierat.
Alatura-te Profit InsiderJoin Profit Insider
Curierii din România și efectele taxei pe coletele non-UE:  Încasări de câteva milioane lei. Nu și-a atins încă obiectivele ca încasări la buget, dar nici reevaluarea nu trebuie făcută după prima lună. Ușoară creștere a zborurilor cargo

De exemplu, pentru prima lună a anului, compania de curierat Sameday, parte a grupului eMAG, vorbește de încasări care au atins câteva milioane de lei, aferente volumelor de colete extracomunitare care au tranzitat rețeaua companiei, fiind arătat și că momentan nu există indicii că obiectivul acestei măsuri nu a fost atins.

În același timp, datele Companiei Naționale Aeroporturi București indică pentru prima lună o ușoară creștere a zborurilor cargo pe Aeroportul Otopeni după introducerea taxei pe coletele non-UE.

Sameday, curier cu afaceri anuale de peste un miliard de lei, arată pentru Profit.ro că, la o lună de la intrarea în vigoare a legislației privind taxa logistică de 25 de lei pentru coletele din afara UE, încasările au atins câteva milioane de lei, aferente volumelor de colete extracomunitare care au tranzitat rețeaua companiei.

"Sumele vor fi raportate către ANAF, conform prevederilor legale. Raportându-ne la rețeaua SAMEDAY, momentan nu există indicii că obiectivul acestei măsuri nu a fost atins, însă mai multă claritate vom avea după 25 februarie, după prima raportare consolidată a tuturor firmelor de curierat.

În ceea ce privește estimările pentru februarie și martie, nu știm încă exact cum va evolua perioada următoare, având în vedere dinamica pieței, însă ne așteptăm ca lucrurile să capete și mai mare claritate, cadrul legislativ fiind încă incomplet.

VIDEO Primul nod rutier turbion din România, construit de Umbrărescu. Autoritățile prezintă imagini aeriene de pe șantier CITEȘTE ȘI VIDEO Primul nod rutier turbion din România, construit de Umbrărescu. Autoritățile prezintă imagini aeriene de pe șantier

Referitor la soluțiile pentru limitarea eventualelor transferuri de volume către alte state membre, acestea nu pot veni doar din interiorul industriei, mai ales că vorbim despre piețe mature și jucători sofisticați, cu un nivel ridicat de adaptabilitate la contexte locale.

O abordare eficientă presupune o analiză coordonată la nivel de politici publice și un cadru cât mai bine armonizat la nivel european", arată compania.

FAN Courier, curier cu afaceri de peste 1,5 miliarde de lei în 2025, arată că taxa pe coletele non-UE nu și-a atins la acest moment obiectivul anunțat de autorități, și anume creșterea veniturilor la buget.

"Încasările realizate vor fi semnificativ sub nivelul estimat inițial. Datele din piață indică faptul că o mare parte dintre sellerii din China au renunțat să mai expedieze colete către România sau și-au redus drastic volumele. În plus, fluxurile de marfă au fost redirecționate către alte aeroporturi din Uniunea Europeană, ceea ce a privat România de volume care ar fi putut fi procesate local.

În aceste condiții, estimăm că nivelul efectiv al încasărilor nu va depăși 5–10% din ținta preconizată. Mai mult, această măsură generează efecte economice negative în lanț: scăderi importante ale cifrelor de afaceri pentru operatorii logistici, precum și pentru serviciile conexe din aeroporturi (handling, vamă etc.).

Controale în cofetării și patiserii, cu amenzi de peste 3 milioane lei date de inspectorii ANSVSA CITEȘTE ȘI Controale în cofetării și patiserii, cu amenzi de peste 3 milioane lei date de inspectorii ANSVSA

În final, în loc să genereze venituri suplimentare la bugetul de stat, taxa riscă să conducă la încasări mai mici decât cele existente anterior introducerii ei", a transmis pentru Profit.ro Adriana Manu, Marketing & Communications Director FAN Courier.

În privința sumei colectate de curier din taxa pe coletele non-UE în luna ianuarie, compania nu a dorit să facă publică informația.

"Nu putem comunica date referitoare la sumele incasate sau la alte informații detaliate privind aplicarea taxei pentru coletele provenite din afara UE. Aceste date au caracter confidențial și nu sunt destinate comunicării publice", a mai spus Manu.

În același timp este arătat că e necesară o reevaluare a acestei taxe, atât din perspectiva oportunității, cât și a modului de implementare.

"O abordare alternativă ar fi crearea unui cadru atractiv pentru sellerii din afara UE, prin acordarea de facilități și beneficii clare celor care aleg România ca HUB logistic.

Aceste beneficii ar trebui să vizeze întregul lanț de operațiuni logistice, nu doar distribuția de tip "last mile", ci și activități precum importul, handling-ul, operațiunile vamale (atât pentru România, cât și pentru alte piețe din Europa Centrală și de Est), precum și servicii de consultanță.

O astfel de strategie ar contribui la menținerea și atragerea volumelor în România, cu efecte pozitive asupra economiei și veniturilor bugetare", a mai spus reprezentanta companiei.

La rândul lor, reprezentanții Cargus spun că, în urma intrării în vigoare a noilor reglementări aplicabile coletelor extracomunitare, societatea a implementat în mod prompt ajustările necesare la nivel de procese, sisteme și fluxuri operaționale, astfel încât aplicarea cadrului legal să fie cât mai clară, predictibilă și coerentă pentru clienți și parteneri.

Sateliți spioni, avioane spațiale și lasere ofensive, în programul de cheltuieli militare de zeci de miliarde de euro al Germaniei CITEȘTE ȘI Sateliți spioni, avioane spațiale și lasere ofensive, în programul de cheltuieli militare de zeci de miliarde de euro al Germaniei

"Prioritatea noastră a fost ca aceste schimbări să fie integrate rapid în operațiunile curente, cu impact minim asupra experienței de livrare și cu un nivel ridicat de transparență în relația cu piața.

În același timp, din perspectivă operațională, este prematur ca efectele acestor măsuri să fie evaluate după o singură lună de aplicare.

Volumele din comerțul online sunt influențate semnificativ de sezonalitate, de cicluri comerciale specifice și de strategiile de vânzare ale fiecărui comerciant, factori care pot genera variații naturale de la o perioadă la alta.

O analiză relevantă a impactului presupune o perioadă mai lungă de observare, care să permită diferențierea între fluctuațiile conjuncturale și tendințele structurale.

Din experiența operațională, este important ca măsuri de acest tip să fie corelate la nivel european sau implementate într-un mod care să nu creeze stimulente artificiale pentru relocarea fluxurilor logistice între state membre. Coerența și predictibilitatea la nivel regional sunt esențiale pentru funcționarea eficientă a comerțului transfrontalier.

De asemenea, suntem deschiși dialogului instituțional, atunci când ne este solicitat, pentru a contribui cu expertiză operațională acumulată în timp, din perspectiva unui operator logistic cu o prezență constantă și profund ancorată în evoluția pieței românești și europene.

Considerăm că un dialog constant între autorități și operatorii din piață este esențial pentru ca aplicarea cadrului legal să fie atât eficientă din punct de vedere fiscal, cât și sustenabilă din perspectivă economică și operațională", spune Cargus pentru Profit.ro.

Date transmise Profit.ro de către Compania Națională Aeroporturi București privind dinamica zborurilor cargo pe Aeroportul Otopeni după introducerea taxei pe coletele non-UE relevă că, în luna decembrie 2025, CNAB a înregistrat 31 de decolări/aterizări spre/dinspre China, 4 din Turcia și 2 din Hong Kong.

ULTIMA ORĂ Încep negocierile pentru ca Romgaz să preia Azomureș. Companiile au mers la Bolojan CITEȘTE ȘI ULTIMA ORĂ Încep negocierile pentru ca Romgaz să preia Azomureș. Companiile au mers la Bolojan

În prima lună a acestui an, dinamica a fost în creștere, respectiv China - 44 zboruri și Hong Kong - 3 zboruri, cu o scădere pentru Turcia - 1 zbor.

CNAB a transmis si dinamica tonajului zborurilor cargo pe Aeroportul Otopeni în 2024 și 2025.

Curierii din România și efectele taxei pe coletele non-UE: Încasări de câteva milioane lei. Nu și-a atins încă obiectivele ca încasări la buget, dar nici reevaluarea nu trebuie făcută după prima lună. Ușoară creștere a zborurilor cargo

Asociația Română a Magazinelor Online (ARMO) a respins ipotezele, pe care le consideră false, privind pierderi masive din taxarea coletelor non-UE.

Asociația avertizează că informațiile apărute în spațiul public cu privire la o prăbușire a traficului cargo, după ce România a introdus o taxă pe colete din state non-UE, nu sunt confirmate de datele publice disponibile.

Reacția este transmisă după ce în spațiul public a fost relatat că avioanele cu mărfuri s-au mutat de la Otopeni la Budapesta și România a pierdut astfel banii din taxe vamale.

Urmare a deciziei de taxare, România nu doar că nu mai încasează taxa de 25 de lei per colet, dar pierde și taxele vamale și TVA care erau plătite anterior în vamă, a fost relatat.

 „Introducerea taxei logistice de 25 lei per colet, prin Legea nr. 229/2025, a avut efecte rapide și profunde asupra fluxurilor logistice desfășurate prin Aeroportul Internațional Henri Coandă. Introducerea taxei logistice de 25 lei per colet a produs un efect aproape instantaneu: aproximativ 99% din volumele de e-commerce au fost redirecționate către alte puncte de intrare în UE. Principalul beneficiar a fost Aeroportul din Budapesta”, sunt citați reprezentanții Asociației Comisionarilor în Vamă – PRO CUSTOMS.

ULTIMA ORĂ Compania olandeză HempFlax iese din România CITEȘTE ȘI ULTIMA ORĂ Compania olandeză HempFlax iese din România

În replică, ARMO arată că, în 2025, aproximativ 80 de milioane de colete non-UE au avut România ca destinație finală, dintre care sub 10% au aterizat direct pe teritoriul național. Restul coletelor au intrat prin huburi regionale din alte țări europene, conform practicilor logistice obișnuite din regiune.

Limitarea analizei doar la coletele aterizate direct în România distorsionează semnificativ realitatea, se arată. Afirmațiile privind o presupusă „prăbușire” a traficului cargo nu sunt confirmate de datele publice disponibile. Nu există dovezi ale unei reduceri structurale cauzate de introducerea taxei logistice. În plus, estimările de pierderi în sute de milioane de euro se bazează pe ipoteze eronate, respectiv aplicarea unor taxe vamale pentru colete cu valoare declarată de sub 150 euro.

Aceste cifre nu sunt susținute de date oficiale sau metodologii verificabile, arată organizația.

Subiectul taxării vamale în România a coletelor cu valoare declarată mai mică de 150 euro reprezintă o premisă falsă. Aceste colete sunt în prezent scutite de la aplicarea taxelor vamale, conform legislației europene în vigoare. Acest fapt este cunoscut în spațiul public și la nivelul UE ca fiind unul dintre motivele ce stau la baza concurenței neloiale a companiilor extracomunitare.

Tocmai de aceea, la nivel european a fost agreată eliminarea acestei exceptări și aplicarea unei taxe vamale în sumă fixă, în valoare de 3 euro/produs, distinctă față de taxa logistică anunțată de Comisia Europeană, măsura urmând a fi aplicată cu 1 iulie 2026. În consecință, afirmațiile privind pierderile României din taxe vamale necolectate sunt nefondate.

Gigantul SCOR, unul dintre liderii mondiali în reasigurări, îl numește pe Andrei Romanescu în funcția de General Manager în România CITEȘTE ȘI Gigantul SCOR, unul dintre liderii mondiali în reasigurări, îl numește pe Andrei Romanescu în funcția de General Manager în România

Mai mult, taxele vamale sunt resurse proprii ale Uniunii Europene, nu venituri ale bugetului național. România nu poate pierde venituri pe care nu le-a avut vreodată și care nu i-ar fi revenit oricum. În paralel, Uniunea Europeană a agreat implementarea unei taxe logistice începând cu noiembrie 2026, motivată de volumul în continuă creștere al coletelor cu valoare redusă din afara spațiului european și de presiunea pe care procesarea acestora o exercită asupra activității autorităților vamale naționale. În acest context, este important de subliniat că normele de implementare ale taxei logistice nu au fost încă adoptate.

ARMO solicită adoptarea cu celeritate a acestor norme, pentru a asigura predictibilitate actorilor economici, o aplicare uniformă la nivel național și evitarea interpretărilor divergente sau a estimărilor speculative privind impactul măsurii.

Se amintește că măsuri similare au fost luate sau sunt în curs de implementare și în alte state membre UE, confirmând că aceasta nu este o inițiativă izolată a României, ci o abordare coordonată pentru gestionarea provocărilor create de fluxul masiv de colete ieftine din țări terțe care afectează echilibrul concurențial pe piața europeană.

"În discuția publică s-a făcut confuzie între două tipuri de import: procedura H7 - coletele cu valoare redusă, și importurile comerciale obișnuite - procedura H1. Pentru coletele mici, TVA este plătită de consumatori la momentul plasării unei comenzi și apoi virată statului. Pentru importurile comerciale, TVA se plătește la vamă, în statul de import. Taxa logistică se aplică doar coletelor mici, nu importurilor comerciale.

De aceea, afirmații precum „statul nu mai încasează TVA" sunt greșite - TVA se încasează în continuare în cazul coletelor cu valoare declarată sub 150 de euro, indiferent că acestea aterizează în România sau în orice alt stat membru UE.

De asemenea, importurile H1 nu pot fi afectate de introducerea acestei taxe, cât timp aceasta nu se aplică acestui gen de importuri. În același timp, dacă informația se dovedește a fi adevărată, creșterea importurilor prin procedura H1 reprezintă un lucru benefic pentru consumatorul român, deoarece permite autorităților vamale să exercite control efectiv asupra mărfurilor din punctul de vedere al conformității, siguranței și standardelor, contribuind la protecția consumatorilor și la o concurență echitabilă", mai afirmă organizația.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News
NewsLetter

Pentru o sinteza cu cele mai importante evenimente economice ale zilei te rugam sa te abonezi la newsletter:

Citeste in continuare
Ultimele ştiri
De weekend
Curs BNR
1 EUR5.0950 -0.0009-0.02 %
1 USD4.3215 +0.0257+0.60 %
1 GBP5.9031 +0.0177+0.30 %
1 CHF5.5510 +0.0138+0.25 %

Curs BNR oferit de cursvalutar.ro

News.ro
Cotidianul.ro
Playtech.ro
Cele mai citite