Curtea de Conturi a identificat mai multe categorii de plăți aferente pensiilor de serviciu acordate magistraților care nu respectă prevederile legale în vigoare, scrie instituția în raportul pe 2023, trimis azi la Parlament.
Astfel, juriștii Curții au constatat pensii de serviciu în valoare estimată la 85 de milioane de lei, care au fost acordate fără a fi corelate cu punctajul rezultat din contributivitate și fără ca persoanele beneficiare să fie trecute din oficiu la pensia de limită de vârstă la data la care îndeplineau condițiile legale pentru aceasta.
De asemenea, au fost identificate pensii de serviciu în valoare estimată de 395.000 de lei, al căror cuantum nu a fost diminuat cu 85% în perioada în care beneficiarii au fost reintegrați în funcția de magistrat, ceea ce contravine prevederilor referitoare la cumulul pensiei cu salariul în sistemul public.
Totodată, s-au înregistrat plăți în sumă estimată de 76.000 de lei, reprezentând pensii de serviciu achitate ulterior lunii în care a survenit decesul beneficiarilor, ceea ce constituie o abatere de la normele privind încetarea plății pensiei la momentul decesului titularului.
Curtea face referire doar la pensiile legate de Justiție. Însă, pentru un tablou general, numărul total al beneficiarilor de pensii de serviciu – inclusiv magistrați, militari, polițiști, jandarmi și personal din structuri speciale – este în jur de 200.000 de persoane. Această categorie include aproximativ 83.000 de pensionari militari (MAPN), cu o pensie medie de circa 3.362 de lei lunar, și aproximativ 88.000 de pensionari din structurile Ministerului Afacerilor Interne, inclusiv polițiști și jandarmi, cu o pensie medie lunară estimată la 4.132 de lei. De asemenea, Serviciul Român de Informații are în jur de 11.700 de beneficiari ai pensiilor de serviciu, cu o medie de aproximativ 5.000 de lei pe lună. Cifrele sunt estimate după ultimele date disponibile pentru ficare categorie de pensionari în parte, pentru care raportările se fac la date diferite. De exemplu, ultima estimare a numărului de pensionari SRI datează din 2022, restul fiind actualizate.
În aprilie 2025, un număr de 5.624 de magistrați beneficiau de pensii de serviciu calculate în baza Legii 303/2022. Datele Centralei Casei Naționale de Pensii Publice arată că pensia medie în această categorie a atins 25.214 lei. În ianuarie pensia medie de serviciu în această categorie, calculată tot de Casă, era de 22.505 de lei.
În total, România plătește, potrivit Legii Bugetului de Stat pe 2025 aproximativ 8 miliarde de lei anual pentru pensiile de serviciu. Cifrele diferă de la un an la altul. Pentru 2023, anul pentru care e făcut Raportul Curții, fostul ministru al Finanțelor, Adrian Câciu, estima cheltuielile cu pensiile speciale la 11 miliarde de lei.
Premierul Ilie Bolojan a explicat zilele acestea că într-un al doilea pachet pentru reducerea deficitului fiscal, care e programat să intre în dezbatere la sfârșitul acestei luni, este vorba în primul rând despre reforma pensiilor speciale, prin eliminarea excepțiilor, calculul corect al pensiilor și intrarea în pensie la vârsta generală.