Mircea Preda, șef al Departamentului Relații Internaționale și Politici Europene din cadrul Nuclearelectrica, a fost numit administrator la NextGen Communications, operator prin cablu controlat integral de Telekom Romania Communications (fost Romtelecom), unde a fost numit recent pe aceeași poziție. El l-a înlocuit pe Mihai Drăgan, director al Direcției Comunicare, Transparență și IT din cadrul Ministerului Mediului.
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale
Mircea Preda este fiul deputatului PNL Cezar Preda.
CITEȘTE ȘI Afacerile FAN Courier urcă, compania a semnat angajăriNextGen Communications și-a început activitatea în 2008 și este prezent în peste 30 orașe din România și mai mult de 300 localități rurale.
În decembrie 2009, compania a preluat integral New Com Telecomnicații pentru o sumă estimată la 14 milioane de euro, operațiune în urma căreia a fost transferat și un portofoliu de aproximativ 70.000 de clienți.
Anterior acestei tranzacții, NextGen Communications mai preluase în 2009 de la New Com Telecomnicații aproximativ 30.000 de clienți. Ultimele date publice, din 2015, indicau pentru NextGen Communications un portofoliu de peste 200.000 de clienți.
CITEȘTE ȘI Siveco România: cel mai scăzut business din ultimii 12 ani. Nici profitul net nu mai este ce a fostÎn 2019, afacerile operatorului prin cablu au urcat la 105,7 milioane de lei, de la 98,86 milioane de lei în anul precedent.
Profitul net a urcat de la 2,6 milioane de lei la 4,5 milioane de lei.