Președintele Donald Trump dorește să concentreze bugetul SUA pentru 2026 pe securitatea națională și apărare, reducând în același timp alte cheltuieli publice, a anunțat Casa Albă.
Acest prim proiect include o creștere de 13% a bugetului pentru apărare și o creștere de 65% a bugetului pentru securitate internă. Totodat prevede reduceri de 22 % ale cheltuielilor guvernamentale nemilitare, adică 163 de miliarde de dolari, într-un moment în care administrația Trump l-a însărcinat pe Elon Musk să reducă cheltuielile federale, cu mii de concedieri la activ, transmite France Presse.

28 mai Maratonul Fondurilor Europene
Liderul democraților din Senat a denunțat imediat textul: 'Politica sa nu este altceva decât un atac la scară largă împotriva americanilor care muncesc din greu', a declarat Chuck Schumer într-un comunicat. În timp ce eviscerează sistemul de sănătate, atacă educația și reduce programele de care depind familiile, el finanțează scutiri fiscale pentru miliardari și marile corporații', arată Agerpres.
Propunerea de buget a unui președinte care a făcut din lupta împotriva imigrației ilegale una dintre prioritățile sale se concentrează pe securitatea frontierelor pentru a finanța 'deportările în masă și pentru a opri valul de beneficii nelimitate acordate imigranților ilegali în detrimentul cetățenilor americani', potrivit Casei Albe.

Acest așa-numit 'buget flexibil' stabilește prioritățile executivului. O versiune mai completă va fi apoi prezentată Congresului pentru aprobare.
Multe dintre reducerile dorite de guvernul republican vizează programe considerate a fi 'woke', un termen peiorativ folosit de conservatori pentru a descrie politicile de promovare a diversității sau cercetarea universitară în domeniul discriminării rasiale sau de gen.
Potrivit Biroului pentru Management și Buget al Casei Albe (OMB), cheltuielile pentru securitate internă ar urma să crească cu aproape 65% față de nivelurile aprobate pentru 2025, în timp ce cheltuielile discreționare non-apărare ar fi reduse cu 23%, ajungând la cel mai scăzut nivel din 2017. Propunerea include și tăieri de peste 2 miliarde de dolari pentru Agenția de Administrare Fiscală (IRS).
Printre reducerile semnificative se numără o scădere de 50 de miliarde de dolari la Departamentul de Stat, care va prelua Agenția SUA pentru Dezvoltare Internațională, o tăiere de 2,49 miliarde de dolari la IRS și diminuarea semnificativă a bugetului NASA pentru programul lunar.
Departamentul Educației ar suferi o reducere de aproximativ 15%, fiind vizată o restructurare majoră, în timp ce Departamentul pentru Locuințe și Dezvoltare Urbană ar pierde aproape jumătate din finanțare. Totodată, bugetul propune 500 de milioane de dolari suplimentari pentru securizarea frontierei, 766 de milioane pentru tehnologie în acest scop și menținerea a 22.000 de agenți de patrulare la frontieră, cu angajări suplimentare la Vama și Protecția Frontierei.