Câștigul salarial mediu nominal net a crescut cu 1,7% în luna iulie față de iunie, la 1849 lei, potrivit datelor prezentate luni de Institutul Național de Statistică.
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale
Valorile cele mai mari ale câștigului salarial au fost înregistrate în extracția petrolului brut și a gazelor naturale - 4.907 lei, iar cele mai mici în hoteluri și restaurante - 1.088 lei.
Câștigul salarial mediu nominal brut a fost de 2.563 lei, cu 1,9% mai mare decât în luna iunie. De notat că în această lună a intrat în vigoare o hotărâre a Guvernului privind majorarea salariului minim pe economie.
Cele mai mari creșteri ale câștigului salarial mediu net au fost consemnate în sectorul fabricării produselor farmaceutice de bază și a preparatelor farmaceutice, cu 14,2%, și în alte activități extractive, unde creșterea a fost de 14,1%.
În sectorul bugetar s‐au înregistrat majorări ale câștigului salarial mediu net față de luna precedentă în administrație publică (2,2%), sănătate și asistență socială (1,3%).
În învățământ câștigul salarial mediu net a scăzut cu 3,4% ca urmare a reducerii sumelor reprezentând plata cu ora a cadrelor didactice pe perioada vacanței școlare.