După o creștere modestă în primul trimestru, economia Germaniei s-a întors pe scădere în al doilea trimestru, arată datele citate de Reuters.
Economia germană s-a contractat cu 0,3% în al doilea trimestru al anului 2025 față de trimestrul anterior, a anunțat oficiul de statistică, revizuind estimarea preliminară care anunța o scădere de 0,1%, scrie Hotnews.ro.

În primul trimestru, economia crescuse cu 0,3%, oferind vagi motive de optimism.
Producția industrială, în special, a înregistrat rezultate mai slabe decât se estimase inițial, a declarat biroul de statistică.
Consumul gospodăriilor în al doilea trimestru a fost revizuit în jos, la o creștere de doar 0,1%, datorită noilor informații disponibile privind sectorul serviciilor, cum ar fi statisticile lunare privind serviciile de cazare și alimentație pentru luna iunie.

Cheltuielile guvernamentale au crescut cu 0,8% față de trimestrul anterior, a declarat biroul de statistică.
Investițiile au scăzut semnificativ în al doilea trimestru, cu 1,4%.
Nici comerțul exterior nu a avut o contribuție pozitivă. În al doilea trimestru, exporturile totale de bunuri și servicii au scăzut cu 0,1% față de primul trimestru.