Creditul neguvernamental acordat de bănci a crescut cu 0,3% (+1,5 miliarde de lei) în octombrie față de septembrie, la 445,6 miliarde de lei, cel mai slab ritm de după luna ianuarie. Creditul s-a contractat cu 0,2%, dacă luăm în calcul inflația lunară de 0,5%.
Și dinamica anuală a continuat să încetinească pentru a cincea lună la rând, până la 7,1%. În termeni reali, soldul creditului a scăzut cu 2,4%, a treia lună consecutivă de scădere, venită din combinația de încetinire a ritmului nominal, dar mai ales din creșterea inflației de la 5,7% în vară la 9,8-9,9% în toamnă, pe fondul majorării taxelor și a costului energiei electrice, relevă datele analizate de Profit.ro.
Componenta în lei a crescut cu 5,4% în termeni nominali (și a scăzut cu 4% în termeni reali) la 307,3 miliarde de lei, în timp ce componenta în valută a urcat cu 11,1% în termeni nominali (+1,2% în termeni reali) la 138,3 miliarde de lei.
Creditul în lei acordat populației a crescut cu 0,7% în termeni lunari și cu 11,1% în termeni anuali, până la 188,9 miliarde de lei, în timp ce componenta în valută și-a continuat declinul pe termen lung (-1,3% lunar și -14% anual) la 15,6 miliarde de lei.
Firmele, inclusiv IFN, și-au redus creditele în lei cu 0,8% față de septembrie și cu 2,6% față de octombrie 2024, până la 118,3 miliarde de lei. Și-au majorat în schimb împrumuturile în valută cu 1,2% în termeni lunari și cu 15,3% în termeni anuali, la 122,8 miliarde de lei.
De altfel, începând cu luna august, soldul creditelor acordate firmelor în lei a trecut sub cel al creditelor în valută, în condițiile în care costurile împrumuturilor în monedă națională rămân ridicate și pe alocuri chiar au crescut în ultimul an, în timp ce creditele în valută au continuat să se ieftinească, pe fondul relaxării politicii monetare a marilor bănci centrale.
Masa monetară și încetinit de asemenea dinamica anuală, pentru a patra lună la rând, la 7,3% în octombrie, la un total de 758,4 miliarde de lei. În termeni ajustați cu inflația, masa monetară a scăzut cu 2,3%, a treia lună consecutivă de contracție.
Masa monetară restrânsă (M1) a încetinit în ultimele luni de la ritmuri de două cifre la 8,9%. Numerarul în circulație menține o dinamică anuală ridicată, de 12,5%, dar în scădere de la vârful recent de peste 16% din primăvară, la un sold de 136,6 miliarde de lei. Depozitele overnight, unde intră banii din conturi curente, au crescut cu numai 7% anual, față de 10-11% în urmă cu câteva luni, și la 327,8 miliarde de lei se mențin sub nivelul din iunie.
Depozitele la termen au crescut cu 5% anual, la 294 miliarde de lei și în ultima vreme se observă o ușoară accelerare a acestora, însă sub nivelurile din anii din urmă.














