Electrocentralele aferente Complexului Energetic Oltenia (CEO), unul din cei mai mari producători de energie, au investit peste 1 miliard de euro "de-a lungul timpului" pentru retehnologizarea grupurilor energetice, reducând totodată emisiile de gaze cu efect de seră (GES), sumă la care se adaugă circa 250 milioane de euro plătiți de CE Oltenia pentru achiziționarea certificatelor de dioxid de carbon.
”CE Oltenia deține 6 grupuri energetice modernizate (3 grupuri energetice la Rovinari, 2 grupuri energetice la Turceni și un grup energetic la Ișalnița), iar alte trei grupuri se află în curs de reabilitare”, arată compania într-un comunicat publicat pe site-ul propriu.
Reprezentanții CEO au precizat pentru News.ro că investițiile au fost realizate "de-a lungul timpului", înainte de înființarea CE Oltenia, în 2011, pe vremea fostelor complexuri, fiind continuate de noul complex energetic.
4 iunie Eveniment Profit.ro - Piața imobiliară între șocuri și oportunități - Ediția a V-a
Unul dintre efectele lucrărilor de retehnologizare realizate este reducerea consumului specific de combustibil cu peste 20%, ceea ce reprezintă reducerea consumului de cărbune și, implicit, reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră până la 0,89 tone de CO2 emis pentru producerea unui MWh.
CE Oltenia deține autorizație de emisii de gaze cu efect de seră cu valabilitate până în anul 2020, mai spun oficialii companiei.
”De asemenea, referitor la emisiile de gaze cu efect de seră, este de menționat și faptul că pentru achiziționarea certificatelor de CO2, CE Oltenia a cheltuit, de la înființare până în prezent (în decurs de 4 ani), suma de circa 250 milioane euro”, precizează compania.
CITEȘTE ȘI SC Complexul Energetic Oltenia SA solicită oferte pentru furnizarea de piese pentru utilaje de prelucrare a mineralelorPentru acest an, CE Oltenia a încheiat 27 de contracte de lucrări și prestări servicii cu Minprest Serv SA.
”În cadrul planului de reorganizare, restructurare și eficientizare al CE Oltenia au fost cuprinse o serie de măsuri pentru reducerea costurilor de producție, printre care și reevaluarea contractelor de prestări servicii în funcție de necesitățile actuale ale companiei”, adaugă producătorul de energie.
Oficialii complexului energetic arată că această măsură a fost aplicată inclusiv contractelor comerciale încheiate cu Minprest, respectiv s-a renunțat la unele servicii și lucrări fără a fi atribuite altor firme.
Valoarea totală a contractelor încheiate cu Minprest, rămase în vigoare pentru acest an, ajunge la suma de circa 19 milioane lei.
Complexul Energetic Oltenia a fost înființat în 2011 prin fuziunea Complexurilor Energetice Rovinari, Turceni și Craiova cu Societatea Națională a Lignitului Oltenia. Domeniul principal de activitate este producția de energie electrică și termică, transportul și distribuția energiei termice.
Compania se află într-o situație financiară dificilă și estimează un profit net de 600.000 lei (133.000 euro), după pierderi de 961 milioane lei (213,5 milioane euro) anul trecut, potrivit proiectului de venituri și cheltuieli.
În prima jumătate a acestui an, Complexul Energetic Oltenia a înregistrat pierderi de 138,2 milioane lei (circa 31 milioane euro), comparativ cu un profit net de 13,5 milioane lei în perioada similară a anului trecut.
Cota de piață a companiei a scăzut la 17,9%, de la 18,4% în primul semestru din 2015.
Autor: