România va avea cel mai rapid ritm de creștere a economiei în Uniunea Europeană, chiar până în 2028, cu o creștere economică medie de peste 3%, prevede The Economist, într-o analiză furnizată Profit.ro.
4 iunie - Eveniment Profit.ro: Piaţa imobiliară românească sub spectrul crizei occidentale. Ediţia a IV-a. Parteneri: 123Credit
6 iunie - Maratonul Energiei
13 iunie - Eveniment Profit: Piața de Capital.forum - Provocări pentru dezvoltarea piețelor și creșterea lichidității, Ediția a IV-a. Parteneri BCR, CEC Bank, Infinity Capital Investments, Sphera, Teraplast
Astfel, previziunea avansată este că, până în 2028, România, secondată de Ungaria, va avea cele mai mari creșteri economice medii din UE.
CITEȘTE ȘI VIDEO Ultraliberalul Milei, la Davos: Lumea occidentală e în pericol. Întreaga economie, "o plăcintă" care poate fi împărțită diferit. Colectivismul leagă mâinile antreprenorilor, e bun cu banii altora. Trăiască libertatea, la naiba!În perioada 2009-2018, Polonia a fost țara cu cea mai rapidă creștere medie, de peste 3%. Acum, însă, va avea o creștere mai lentă.
La nivel mondial, Banca Mondială a avertizat că în 2024 economia mondială va încetini pentru al treilea an consecutiv. Asta ar face creșterea economică mondială înregistrată în perioada 2020 - 2024 mai slabă decât cea consemnată în anii din preajma crizei financiare globale 2008 - 2009, a crizei financiare asiatice de la finele anilor '90 și a încetinirii de la începutul anilor 2000.
Dacă excludem contracția economică provocată de pandemie în 2020, creșterea din acest an ar urma să fie cea mai slabă de după criza financiară din 2009, subliniază Banca Mondială.