Prețurile producției industriale pe total - piața internă și piața externă - au crescut cu 4,5% în decembrie 2018, față de aceeași lună a anului 2017, ritm scăzut față de cel înregistrat în luna precedentă, arată datele publicate luni de Institutul Național de Statistică (INS).
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale
În noiembrie 2018, prețurile producției industriale au crescut cu 4,9%, față de aceeași lună a anului 2017, după un avans de 6,3% în octombrie 2018, scrie News.ro.
În decembrie 2018, cea mai mare creștere a prețurilor, față de aceeași lună a anului trecut, s-a înregistrat în activități de servicii anexe extracției (+21,62%).
Pe marile grupe industriale, cel mai mare avans s-a înregistrat în industria energetică (+11,08%).
În decembrie, față de luna anterioară, prețurile producției industriale pe total (piața internă și piața externă) au scăzut cu 0,2%.
Prețurile producției industriale reprezintă o măsură a prețurilor solicitate de către producători pentru produsele sau serviciile livrate în primul stadiu de comercializare.