Compania bistrițeană BETAK, cu activitate în sectorul metalurgic, a notificat Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Bistrița-Năsăud că va concedia mai mult de jumătate din angajați.
"Ne-au anunțat în primă fază o disponibilizare de 100 de persoane din 197. În final, ne-au notificat doar 90 de persoane. Majoritatea sunt muncitori calificați și necalificați. Mai există personal TESA, femei de serviciu. Sunt și ingineri", a spus Angela Koos, directorul Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Bistrița-Năsăud, potrivit Radio România.
Concedierile ar urma să fie făcute de la începutul lunii martie, însă, între timp, angajații agenției caută soluții pentru viitorii disponibilizați.
"Am identificat locuri de muncă, atât pentru muncitori, inclusiv pentru femeile de serviciu. Am găsit și niște locuri de muncă pentru inginerii în domeniu. Acum, o să luăm legătura cu firmele care le pun la dispoziție aceste locuri de muncă, să vedem în ce măsură îi pot prelua pe cei disponibilizați de la societatea BETAK. Vom începe oferirea serviciului de preconcediere. Ne vom face datoria față de acești oameni, astfel încât tranziția să fie cât mai ușoară către loc de muncă sau, în cel mai rău caz, către o perioadă de șomaj. Compania își va continua activitatea de producție cu restul personalului angajat”, a mai spus Angela Koos
În 2024, anul ultimelor date pubice, BETAK SA a avut o cifră de de 102.085.828 lei, cu un profit de 1.398.665 lei.
Comparativ cu anul anterior, compania a înregistrat o creștere a cifrei de afaceri cu 9,13%.
BETAK SA a raportat un număr de 220 angajați în anul 2024.
Compania a fost înființată în anul 1993.
















