Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a afirmat că a fost numit un nou director la Administrația Națională Apele Române care are un mandat foarte clar de reorganizare și a precizat că acesta este Florin Ghiță, care în perioda 2014 – 2023 a fost șef de serviciu în cadrul Administrației Bazinale de Apă Argeș-Vedea.
”Am luat decizia de a schimba conducerea Apele Române. Am anunțat deja că l-am demis pe domnul Sorin Lucaci. Vrem să înceapă o nouă etapă în această instituție absolut vitală. Vrem să dăm resursele necesare acestei instituții de care depind inclusiv jaloane în PNRR, de îndeplinit, dar inclusiv viețile oamenilor care au nevoie de infrastructură implementată împotriva inundațiilor, au nevoie ca resursele de apă din țara aceasta să fie gestionate sustenabil”, a declarat Diana Buzoianu, sâmbătă, într-o conferință de presă, scrie News.ro.
Ea a reamintit de faptul că la Apele Române s-au pierdut fonduri de peste 300 de milioane de euro.
”Am avut mai multe analize de-a lungul timpului pe care le-am adus inclusiv în spațiul public, în atenția publică, cu privire la fondurile europene care au fost ratate. Vorbim de peste 300 de milioane de euro care nu au mai fost folosite, bani care s-ar fi putut transforma în sute de kilometri de diguri, bani care s-ar fi putut transforma în baraje, infrastructură absolut esențială ca oamenii să fie în siguranță. Am văzut deja că în fiecare an avem inundații în urma cărora oamenii își pierd viețile, comunități întregi sunt distruse, iar în acest context nu putem accepta faptul că au fost pierdute peste 300 de milioane de euro”, a afirmat ministrul Mediului.
Ea a anunțat și cine este noul director de la Apele Române.
”Am decis să dăm o direcție nouă la Apele Române. Vom avea un director interimar pe o perioadă tranzitorie care are un mandat foarte clar de transparență, care are un mandat foarte clar de reorganizare. Este vorba de domnul Florin Ghiță, care a fost din 2014 până în 2023 șef de serviciu în cadrul Administrației Bazinale de Apă Argeș-Vedea SGA București - Ilfov, un om care a lucrat în teren, un om care va putea să construiască din nou legătura între ANAR, ABA-uri și SGA-uri, un om care din 2023 are calitatea de inginer șef al aceleiași administrații din București-Ilfov, un om care a lucrat, un om care a scris articole în publicații de specialitate”, a transmis Diana Buzoianu.
Ea a explicat că acesta este primul pas pentru reorganizarea și eficientizarea Administrației Naționale Apele Române.
”Noi ne dorim ca povestea instituției Apele Române să fie o poveste care să dea speranță că lucrurile se pot schimba deși au fost făcute foarte multe nereguli în ultimii ani în această instituție de undeva lucrurile trebuie să pornească să fie îmbunătățite, iar astăzi este momentul în care facem primul pas pentru reorganizarea și eficientizarea și reforma Apele Române”, a explicat ministrul Mediului.