FOTO Un centru comercial din Arad a fost distrus în urma unui incendiu

Știri   
FOTO Un centru comercial din Arad a fost distrus în urma unui incendiu

Un centru comercial din municipiul Arad a fost distrus în urma unui incendiu izbucnit în noaptea de miercuri spre joi la etajul construcției. Pompierii au intervenit mai multe ore pentru stingerea flăcărilor, care riscau să se extindă la un hotel din apropiere.

Incendiul a fost sesizat la 112 în jurul orei 2.30, iar cinci echipaje de pompieri s-au deplasat la fața locului.

Urmărește-ne și pe Google News

Centrul comercial Gemi Center este amplasat în cartierul Micălaca și este închis noaptea, astfel că nu au fost persoane evacuate sau rănite.

Evenimente
21 mai Maratonul Economia Sustenabilă
28 mai Maratonul Fondurilor Europene
4 iunie Eveniment Profit.ro - Piața imobiliară între șocuri și oportunități - Ediția a V-a

La parterul imobilului funcționează un supermarket, un magazin de mobilă, o pizzerie și alte mici magazine, în timp ce la etaj se aflau, între altele, un mare spațiu de distracție pentru copii și un magazin de mobilă.

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență Arad, George Pleșca, a declarat pentru News.ro că incendiul a fost lichidat după trei ore, iar la fața locului a fost păstrat un echipaj pentru supraveghere, în cazul în care flăcările ar reizbucni.

FOTO Un centru comercial din Arad a fost distrus în urma unui incendiu

"În momentul sosirii forțelor de intervenție, incendiul se manifesta generalizat și violent la acoperișul clădirii, care după aproximativ 15 minute s-a prăbușit. Intervenția a fost dificilă din cauza construcției din pereți portanți cu risc mare de prăbușire și din cauza lipsei alimentării cu apă a autospecialelor. S-a reușit alimentarea cu apă de la hidranții firmelor din apropiere, căci o parte dintre hidranți nu au fost funcționali sau nu au avut presiunea necesară alimentării autospecialelor”, a declarat Pleșca.

El a spus că exista riscul ca flăcările să cuprindă și un hotel învecinat, însă intervenția la timp a limitat pagubele.

Spațiile comerciale de la etajul imobilului au fost complet distruse, iar acoperișul de 400 de metri pătrați s-a prăbușit.

La parter, magazinele vor rămâne închise, fiind afectate de intervenția cu apă.

Noi detalii despre taxarea mașinilor cu stickere: Impozit mai mare pentru mașini poluante CITEȘTE ȘI Noi detalii despre taxarea mașinilor cu stickere: Impozit mai mare pentru mașini poluante

Un pompier a suferit o luxație la un picior, în momentul în care, ajuns la locul incendiului, a sărit din autospeciala de intervenție, el fiind transportat la spital.

Cauza incendiului urmează să fie stabilită în cursul zilei de joi.

 

viewscnt
Afla mai multe despre
centru comercial arad
gemi center