

Demis Hassabis, CEO al Google DeepMind și laureat al Premiului Nobel pentru Chimie în 2024, a declarat vineri că cea mai importantă abilitate a noii generații va fi „să învețe cum să învețe”, pentru a ține pasul cu schimbările pe care Inteligența Artificială le aduce în educație și pe piața muncii.
Fundația Rusă pentru Știință (RSF) și-a intensificat sprijinul pentru proiectele medicale legate de îmbătrânire și longevitate în ultimii ani, a relatat vineri publicația în exil Novaya Gazeta Europe, citată de The Moscow Times.
După Spania și Irlanda, Țările de Jos vor boicota Eurovisionul anul viitor dacă Israelul va participa, a anunțat vineri, asociația audiovizuală publică olandeză Avrotros, invocând războiul din Gaza și „interferențele” Israelului în cadrul ultimei ediții a concursului de muzică.
Lanțul românesc de cinematografe Happy Cinema se extinde cu un un nou cinematograf în Arad, în cadrul Agora Mall.
A fost deshis ultimul testament al lui Giorgio Armani. Legendarul designer a lăsat două testamente secrete, documentele fiind fost scrise de mână și sigilate. Primul este datat 15 martie, iar al doilea 5 aprilie. Ambele testamente au fost deschise marți, 9 septembrie, în fața moștenitorilor desemnați și a notarului Elena Terrenghi, transmite La Stampa, citată de Rador.
Miliardarul american Larry Ellison, cofondatorul și directorul tehnologic al Oracle, a pierdut după doar câteva ore titlul de cea mai bogată persoană din lume în fața unui nume cunoscut.
Într-un stil de viață agitat, în care statul prelungit la birou și stresul zilnic afectează postura, tonusul muscular și starea generală de bine, alegerea unei practici fizice eficiente devine esențială. Discipline precum yoga și pilates au câștigat popularitate datorită combinației dintre mișcare, respirație și concentrare mentală, oferind beneficii complexe pentru corp și minte. Alegerea între aceste două metode poate fi influențată de obiectivele personale, nivelul de flexibilitate, dorința de întărire a musculaturii sau nevoia de relaxare și reducere a stresului.
Pentru o sinteza cu cele mai importante evenimente economice ale zilei te rugam sa te abonezi la newsletter:
1 EUR | 5.0694 | -0.0013 | -0.03 % |
1 USD | 4.3258 | -0.0139 | -0.32 % |
1 GBP | 5.8565 | -0.0039 | -0.07 % |
1 CHF | 5.4221 | -0.0069 | -0.13 % |
Curs BNR oferit de cursvalutar.ro