„Birds of Prey: And the Fantabulous Emancipation of One Harley Quinn”, cu Margot Robbie și Ewan McGregor în distribuție, a debutat pe primul loc în box office-ul nord-american de weekend.
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale
Filmul, din distribuția căruia fac parte Rosie Perez, Mary Elizabeth Winstead și Jurnee Smollett-Bell, a generat încasări de 33,2 milioane de dolari, potrivit boxofficemojo.com.
Lungmetrajul regizat de Cathy Yan o are în centru pe Harley Quinn, care, după ce se desparte de Joker, se alătură supereroilor Black Canary, Huntress și Renee Montoya pentru a salva o fată de un temut infractor, scrie News.ro.
După trei weekenduri petrecute pe primul loc în box office, filmul de acțiune „Bad Boys for Life”, cu Will Smith și Martin Lawrence în distribuție, a coborât o poziție. În al patrulea sfârșit de săptămână de la premieră, el a generat încasări de 12 milioane de dolari.
Locul al treilea a fost ocupat de „1917”, regizat de Sam Mendes, în coborâre un loc, după ce, în al șaptelea weekend de la premieră, a generat încasări de 9 milioane de dolari.
Un loc a coborât în top și filmul de aventuri „Dolittle”, cu Robert Downey Jr. în rol principal. El s-a clasat pe patru, cu încasări de 6,6 milioane de dolari în al patrulea weekend de la debut.
„Jumanji: The Next Level”, cu Dwayne Johnson și Kevin Hart în distribuție, a ocupat locul al cincilea. În al nouălea weekend de la premieră, filmul a generat încasări de 5,5 milioane de dolari.
Filmul de acțiune „The Gentlemen”, regizat de Guy Ritchie, cu Matthew McConaughey, Charlie Hunnam, Hugh Grant și Colin Farrell în distribuție, s-a clasat pe șase, cu încasări de 4,1 milioane de dolari în al treilea weekend de top.
Thrillerul fantasy „Gretel & Hansel”, regizat de Oz Perkins, a coborât trei poziții, până pe șapte, după ce, în al doilea weekend de la debut, a generat încasări de 3,5 milioane de dolari.
„Knives Out”, cu Ana De Armas și Daniel Craig în distribuție, a revenit în top 10 pe locul al optulea, după ce, în al 11-lea weekend de la premieră, a generat încasări de 2,35 de milioane de dolari.
Adaptarea „Little Women”, semnată de Greta Gerwig, a coborât un loc în top, până pe nouă, cu încasări de 3,25 de milioane de dolari în al șaptelea weekend de la premieră.
„Star Wars: Episode IX - The Rise of Skywalker” a coborât trei locuri în clasament. În al optulea weekend de la debut, filmul SF a generat încasări de 2,2 milioane de dolari.