Decizie în Parlamentul European pentru renunțarea la schimbarea orei

Eurodeputații au votat marți, cu o largă majoritate, anularea schimbărilor sezoniere ale orei în Uniunea Europeană, în 2021.
Alatura-te Profit InsiderJoin Profit Insider
Decizie în Parlamentul European pentru renunțarea la schimbarea orei

Eurodeputații au votat marți, cu o largă majoritate, anularea schimbărilor sezoniere ale orei în Uniunea Europeană, în 2021.

În conformitate cu o propunere adoptată la începutul acestei luni și de Comisia pentru transport și turism a Parlamentului European, statele membre UE vor renunța la practica de a-și schimba ora de două ori pe an și vor decide dacă preferă să rămână la ora standard sau de iarnă sau să mențină permanent ora de vară, arată Agerpres.

Conform proiectului de rezoluție, țările europene care decid să mențină permanent ora de vară vor efectua ultima schimbare în acest sens în ultima duminică din martie a anului 2021. Pe de altă parte, țările care preferă să rămână la ora standard sau de iarnă își vor putea schimba ora pentru ultima dată în ultima duminică din octombrie 2021.

Jurnalist britanic caută răspunsul la un mister: De ce bucureștenii stau în RATB lipiți de ușă? CITEȘTE ȘI Jurnalist britanic caută răspunsul la un mister: De ce bucureștenii stau în RATB lipiți de ușă?

Statele membre trebuie să informeze acum Comisia Europeană asupra alegerii lor înainte de aplicarea măsurii până în aprilie 2020, iar apoi să se coordoneze cu executivul comunitar pentru ca deciziile individuale luate să nu afecteze funcționarea pieței unice.

Inițial, Comisia a dorit să impună la renunțarea la această practică din 2019, dar rapiditatea demersului a întâmpinat rezistență din partea unora dintre statele membre.

Astfel, fiecare stat membru al Uniunii Europene (UE) va trebui să decidă până în aprilie anul viitor dacă renunță sau nu la practica trecerii de la ora de vară la ora de iarnă, dacă proiectul menit să pună capăt anul viitor schimbărilor sezoniere de oră va fi ratificat.

Omul de afaceri Michael Bloomberg intenționează să candideze la președinția SUA, din partea democraților, în 2020 CITEȘTE ȘI Omul de afaceri Michael Bloomberg intenționează să candideze la președinția SUA, din partea democraților, în 2020

Dacă acest calendar propus de Bruxelles va fi respectat, schimbarea orei de la 31 martie 2019 va fi astfel ultima trecere obligatorie la ora de vară.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News
NewsLetter

Pentru o sinteza cu cele mai importante evenimente economice ale zilei te rugam sa te abonezi la newsletter:

Citeste in continuare
Imobil de prestigiu situat pe strada Emanoil Porumbaru
  • {literal}{/literal} băi

De vânzare
2.600.000 €
Ultimele ştiri
De weekend
Curs BNR
1 EUR5.0670 +0.0036+0.07 %
1 USD4.2778 -0.0070-0.16 %
1 GBP5.8389 -0.0073-0.12 %
1 CHF5.4387 +0.0210+0.39 %

Curs BNR oferit de cursvalutar.ro

News.ro
Playtech.ro
3 CAMERE - DISCOUNT - 12% DIRECT DE LA DEZVOLTATOR - PIPERA
  • {literal}{/literal} dormitoare
  • {literal}{/literal} băi

De vânzare
129.030 €
Cele mai citite