O curte germană de justiție a decis, într-un caz deschis împotriva unui producător de băuturi, că mahmureala se încadrează la boală și că produselor pe bază de fructe nu le pot fi atribuite proprietăți de tratare, scrie BBC.
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale
Firma a fost dată în judecată la Frankfurt, după ce a fost acuzată că susține ilegal că produsele sale au calități anti-mahmureală, scrie News.ro.
În decizie, curtea a specificat că segmentul de „boli” include chiar și schimbările temporare și mici ale stării normale ale corpului.
Produsele din fructe, inclusiv băuturile, nu pot fi vândute ca fiind capabile să prevină sau să trateze bolile.
„Unui produs pe bază de fructe nu îi pot fi atribuite proprietăți de prevenire, tratare sau vindecare a bolii umane sau nu poate fi lăsată impresia că are o asemenea proprietate”, a decis curtea supremă regională. „Prin boală poate fi înțeleasă chiar și o mică sau temporară schimbare a stării sau activității normale a corpului”.
Astfel, aici sunt incluse oboseala, greața, durerile de cap deseori asociate mahmurelii și pe care compania, al cărei nume nu a fost dezvăluit în hotărâre, susține că produsele ei - precum shot-urile și pudrele - le poate vindeca.
Hotărârea a fost dată după câteva zile de când sărbătoarea anuală Oktoberfest a început în Munchen.