GRAFIC Volumele se subțiază pe măsura intrării în sezonul raportărilor financiare

La BVB, doar o acțiune a depășit reperul unor tranzacții de 1 milion de euro.
Alatura-te Profit InsiderJoin Profit Insider
GRAFIC Volumele se subțiază pe măsura intrării în sezonul raportărilor financiare

Sursa foto: Lext / dreamstime.com

În pofida unor pusee de vânzare pe o serie de burse, indicele DAX40 din Germania a reușit să se ancoreze în zona de maxime istorice, reflectând un climat preponderent favorabil activelor de risc la nivel internațional.

Este contextul în care și la BVB am avut o sesiune pozitivă din punctul de vedere al dinamicii cotațiilor, cu un avans de 0,13% al indicelui compozit BET-XT și o apreciere de 0,16% pentru indicele reprezentativ BET care, la nivelul de 34.516,49 de puncte, are o închidere peste media mobilă exponențială de 21 de zile (EMA21).

GRAFIC Volumele se subțiază pe măsura intrării în sezonul raportărilor financiare

Sub aspectul lichidității, sesiunea a fost, însă, una slabă. Rulajul de 33,89 milioane lei (6,33 milioane euro) este unul din cele mai mici din acest an pentru o ședință care nu este intercalată între zile de sărbătoare națională.

Finlandezii de la KJK profită în România de elanul acțiunilor Rompetrol Well Services și vând aproape 4% pe cele mai mari prețuri din ultimii aproape 20 de ani CITEȘTE ȘI Finlandezii de la KJK profită în România de elanul acțiunilor Rompetrol Well Services și vând aproape 4% pe cele mai mari prețuri din ultimii aproape 20 de ani

Ca și înainte în astfel de etape, investitorii preferă să nu ia poziții decisive înainte de consumarea întregului sezon de raportări financiare care intră în faza sa de vârf.

Titlurile Romgaz (SNG), cu cel mai mare interes, au cumulat transferuri de doar 6,05 milioane lei, pe fondul căreia cotația s-a retras cu 0,56%, până la prețul de 17,60 lei/acțiune.

TABEL OMV Petrom și-a dublat câștigul din gaze și energie în T3 2026. Au scăzut consumul de gaze, livrările reglementate pentru casnici și stocurile, au crescut prețurile CITEȘTE ȘI TABEL OMV Petrom și-a dublat câștigul din gaze și energie în T3 2026. Au scăzut consumul de gaze, livrările reglementate pentru casnici și stocurile, au crescut prețurile

Prin contrast, titlurile celuilalt producător de gaze naturale, OMV Petrom (SNP), au urcat cu 1,86%, până la prețul de 1,3130 lei/acțiune, pe volume echivalente cu 3,92 milioane lei.

Tot din structura indicelui de energie BET-NG, ce a supraperformat pieței cu o apreciere de 0,53%, titlurile Transelectrica (TEL) au avut un salt de 4,54%, până la prețul de 101,40 lei/acțiune, pe schimburi însumând 2,99 milioane lei.

Aro-Palace cade la bursă. Transilvania Investments Alliance începe delistarea companiei care va opera viitorul hotel Hyatt din Brașov. Finalizare a tranzacției încrucișate cu vehiculul financiar al șefului Băncii Transilvania CONFIRMARE CITEȘTE ȘI Aro-Palace cade la bursă. Transilvania Investments Alliance începe delistarea companiei care va opera viitorul hotel Hyatt din Brașov. Finalizare a tranzacției încrucișate cu vehiculul financiar al șefului Băncii Transilvania CONFIRMARE

Pe a 2-a activitate a zilei, de 4,22 milioane lei, titlurile Băncii Transilvania (TLV) au staționat la prețul de 37,00 lei/acțiune, la care capitalizarea bursieră a instituției de credit se ridică la 46,16 miliarde lei (8,63 miliarde euro).

Interes a mai existat pe un pluton de 3 acțiuni care fiecare a adunat tranzacții în zona de 2 milioane lei și care au avut închideri diferite din punctul de vedere al direcției și amplitudinii mișcărilor: -1,38%, până la prețul de 9,9800 lei/acțiune, pentru titlurile MedLife (M), -0,50%, până la prețul de 60,10 lei/acțiune, pentru titlurile Digi Communications (DIGI) și +10,08%, până la prețul de 0,5350 lei/acțiune, pentru titlurile Rompetrol Rafinare Constanța (RRC).

viewscnt

Adaugă Profit.ro ca sursa preferata in produsele Google pentru a-ți fi arătate doar știrile din România care te interesează.

Citeste in continuare
Ultimele ştiri

Anunțul săptămânii
De weekend
Curs BNR
1 EUR5.3498 +0.0039+0.07 %
1 USD4.8428 +0.0273+0.57 %
1 GBP6.4023 +0.0088+0.14 %
1 CHF5.7814 -0.0124-0.21 %

Curs BNR oferit de cursvalutar.ro

  Noul standard în imobiliare.
Partenerii noștri
Cele mai citite