Târgul de Crăciun de la Frankfurt de anul acesta a fost anulat în contextul restricțiilor mai dure impuse de autorități, pe fondul creșterii cazurilor de COVID-19, informează DPA.
23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale
Responsabilii locali au luat decizia sâmbătă în cadrul unei întâlniri anunțate cu puțin timp înainte, potrivit unui comunicat, scrie Agerpres.
CITEȘTE ȘI FOTO Un alt tablou de Adrian Ghenie a depășit 3 milioane de euro, într-o licitație la LondraOrașul - cea mai mare zonă metropolitană din landul Hesse - a înregistrat de-a lungul unui interval de șapte zile peste 176 de cazuri de infectare cu noul coronavirus la suta de mii de locuitori.
Oficialii locali au extins, de asemenea, obligativitatea purtării măștilor la o zonă mai largă