Metaminds va furniza Serviciului de Telecomunicații Speciale (STS) un număr de 1.212 licențe software de virtualizare, contract estimat la 3,42 milioane de euro, fără TVA. Licențele vor fi livrate în termen de trei ani de la semnarea acordului.
23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale
La procedura de atribuire au depus ofertă și Orange România și Concepts Electronics.
Serviciul de Telecomunicații Speciale (STS) organizează și coordonează activitățile în domeniul telecomunicaților speciale pentru autoritățile publice din România și alți utilizatori prevăzuți de lege. Instituția are structură militară și face parte din Sistemul Național de Apărare.
Telecomunicațile speciale reprezintă transmisii, emisii sau recepții de semne, semnale, scrieri, imagini, sunete sau informații de orice natură prin fir, radio, sistem optic sau prin alte sisteme electromagnetice pentru utilizatori aprobați prin lege. Autoritățile publice ale statului în folosul cărora funcționează telecomunicațiile speciale sunt Parlamentul, Administrația Prezidențială, Guvernul, instituțiile care desfășoară activități în domeniul apărării, siguranței naționale și ordinii publice, administrația publică centrală și locală, organele de conducere din cadrul organismelor guvernamentale și al unor organisme neguvernamentale de interes național, Curtea Supremă de Justiție, Ministerul Public, Consiliul Superior al Magistraturii și Curtea Constituțională.
Metaminds a consemnat în 2019 afaceri de 124,13 milioane de lei, de la 49,55 milioane de lei în 2018, și un profit net de 7,3 milioane de lei, comparativ cu 2,17 milioane de lei. Compania este controlată de Andrei Cruceru - 65%, Giorgia Bordușanu - 20% și Marius Ionuț Marinescu - 15%.