

Ordonanța de urgență privind criza carburanților va fi adoptată în ședința ordinară de mâine a Guvernului, iar în urma discuțiilor de astăzi în cadrul Consiliului Național Tripartit pentru Dialog Social, Ministerul Finanțelor va opera niște modificări la prevederile inițiale.
Blocul Național Sindical (BNS) a comunicat că a solicitat reprogramarea ședinței Consiliului Național Tripartit pentru Dialog Social, convocată tardiv de premierul Bolojan, și, alături de celelalte patru confederații sindicale reprezentative, va participa la o întâlnire cu președintele Camerei Deputaților, Sorin Grindeanu.
Autoritățile Republicii Moldova iau în calcul mai multe măsuri pentru a face față crizei energetice care se prefigurează peste Prut după scoaterea din funcțiune pe perioadă încă nedeterminată a liniei electrice aeriene (LEA) de 400 kV Isaccea-Vulcănești, principalul traseu prin care Moldova importa energie electrică din România, cea mai importantă sursă de aprovizionare a țării vecine.
Primarul general al Capitalei, Ciprian Ciucu, va supune aprobării Consiliului General al Municipiului București (CGMB) anularea utilizării gratuite a parcărilor publice de pe teritoriul municipiului București de către posesorii autoturismelor electrice și hibrid, inclusiv de către autovehiculele instituțiilor mass-media. Totodată, Ciucu vrea să anuleze accesul gratuit al jurnaliștilor la evenimentele culturale organizate de instituții din subordinea Primăriei, relevă actele deja redactate și analizate de Profit.ro.
Premierul Bolojan a anunțat că până la sfârșitul acestei luni va trebui pus în dezbatere publică proiectul pentru creșterea vârstei de pensionare la angajații ministerelor de Interne și de Apărare, pentru că pensionarea mai rapidă a acestora nu poate fi susținută din punct de vedere bugetar.
Scenariul reducerii de taxe încasate de stat la combustibili este pe masa Guvernului și ar putea fi adoptat chiar până la finele acestei luni, dar este vorba de pasul următor adoptării plafonării adaosului comercial și înseamnă ajungerea la o situație de stabilitate a prețurilor, a declarat premierul Bolojan.
Premierul Bolojan a convocat pentru miercuri o ședință a Consiliului Național Tripartit pentru Dialog Social (CNT), care reunește patronatele și sindicatele, pentru a discuta despre măsurile propuse de Guvern în vederea reducerii prețului la carburanți. Liderii sindicali și surse politice au declarat însă Profit.ro că aceștia au declinat invitația și preferă să se vadă cu liderul PSD, Sorin Grindeanu, care programase anterior în aceeași zi o întâlnire cu aceștia.
Prim-ministrul Ilie Bolojan a primit, la Palatul Victoria, o delegație a sindicatelor minerilor de la Complexul Energetic Oltenia, care au protestat în fața Guvernului și cu care a discutat despre situația economică a companiei și nemulțumirile semnalate de angajați. Guvernul susține că nu se pot acorda salarii compensatorii angajaților care își termină contractele de muncă și, conform legislației, nici nu pot fi reînnoite aceste contracte.
Minerii care protestează azi în fața Guvernului au început să se îmbrâncească cu jandarmii.
Un proiect de lege care îi obligă pe imigranții din Suedia să ducă o viață cinstită, în caz contrar putând fi expulzați mai ușor, după ce li se retrag permisele de ședere, a fost prezentat de guvernul de la Stockholm.
Guvernul a amânat ședința de astăzi, în care urma să adopte proiectul de ordonanță de urgență prin care, în România, să fie declarată oficial situație de criză pe piața țițeiului și a produselor petroliere, pe o perioadă de 6 luni.
Guvernul de la Chișinău a aprobat declararea stării de urgență în sectorul energetic, pe întreg teritoriul Republicii Moldova, pentru o perioadă de 60 de zile, începând cu data de 25 martie 2026.
Nemulțumiți că mulți dintre colegii lor rămân fără locuri de muncă, iar noul contract colectiv de muncă nu a fost încă semnat, minerii protestează azi în fața Guvernului.
Contracte de sute de milioane sau chiar de miliarde de dolari, pe petrol, gaze naturale și acțiuni s-au tranzacționat cu 15 minute înainte ca președintele american să facă postarea pe rețeaua sa de socializare.
Gigantul energetic francez TotalEnergies a semnat acorduri cu autoritățile de la Washington prin care renunță la 2 proiecte de construire de parcuri eoliene offshore din Statele Unite, pentru care administrația federală americană le concesionase perimetre maritime.
Linia electrică aeriană (LEA) de 400 kV Isaccea-Vulcănești, singura de înaltă tensiune care interconectează sistemele energetice naționale ale României și Republicii Moldova, și care face legătura și cu cel al Ucrainei, deconectată ieri la ora 23:19, în urma unor atacuri ale Rusiei asupra infrastructurii energetice ucrainene, nu a fost încă repusă în funcțiune.
Legislația românească în vigoare ar urma să fie modificată pentru accelerarea proiectelor de investiții în creșterea capacității interne de înmagazinare subterană de gaze naturale, într-un moment în care se vorbește despre posibilitatea ca România să stocheze gaze la vecini, în Ucraina, care deține cele mai mari depozite de profil din Europa.
Pentru o sinteza cu cele mai importante evenimente economice ale zilei te rugam sa te abonezi la newsletter:
| 1 EUR | 5.2592 | +0.0036 | +0.07 % |
| 1 USD | 4.5281 | +0.0139 | +0.31 % |
| 1 GBP | 6.0899 | +0.0102 | +0.17 % |
| 1 CHF | 5.7371 | -0.0061 | -0.11 % |
Curs BNR oferit de cursvalutar.ro