Potrivit DIICOT, fostul candidat la alegerile prezidențiale urmărea „alterarea datelor informatice și perturbarea ori deteriorarea mijloacelor tehnice utilizate de organele judiciare”.
Acesta este al patrulea dosar penal deschis pe numele lui Călin Georgescu, scrie Agerpres.
La DIICOT este audiat și bărbatul care ar fi căutat în vilă tehnica instalată de procurori.
DIICOT a anunțat că a făcut două percheziții în București „într-o cauză privind săvârșirea infracțiunilor de operațiuni ilegale cu dispozitive sau programe informatice (autorat și instigare) și tentativă la infracțiunile de alterarea integrității datelor informatice și perturbarea funcționării sistemelor informatice”.
Procurorii susțin că pe 26 septembrie un bărbat de 35 de ani, la solicitarea unui alt suspect, în vârstă de 64 de ani, vizat de un alt dosar instrumentat de DIICOT, „a procedat la scanarea/verificarea imobilului acestuia, din comuna Mogoșoaia, județul Ilfov, având ca scop identificarea mijloacelor tehnice de înregistrare audio-video utilizate de organele judiciare, precum și alterarea datelor informatice ori perturbarea funcționării sistemelor informatice folosite pentru punerea în aplicare a măsurilor de supraveghere tehnică”.
Conform DIICOT, demersul a avut loc după ce, la data de 21 septembrie 2026, procurorii DIICOT – Structura Centrală au efectuat o percheziție domiciliară la imobilul respectiv, în cadrul unei cauze penale în care au fost puse în aplicare și măsuri de supraveghere tehnică, împrejurări cunoscute de cei doi suspecți.
Operațiunea gândită de Georgescu, un eșec
„Rezultatul urmărit, respectiv alterarea datelor informatice și perturbarea ori deteriorarea mijloacelor tehnice utilizate de organele judiciare, nu s-a produs, din motive independente de voința suspecților. Audierile se desfășoară la sediul DIICOT – Structura Centrală”, au precizat procurorii.
Călin Georgescu a scăpat de arest. Tribunalul București a decis arestul la domiciliu
Acum, instanța a decis ca Georgescu să fie trimis în arest la domiciliu.
Decizia nu este definitivă. Procurorii DIICOT contestă decizia, arată Digi 24.
Procurorii DIICOT au pus recent sechestru pe mai multe conturi bancare deschise pe numele lui Călin Georgescu, în dosarul în care acesta este suspectat de constituirea unui grup infracțional organizat și înșelăciune.
“Procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Structura Centrală au dispus instituirea măsurii asigurătorii a sechestrului asupra mai multor conturi bancare deschise pe numele inculpatului în vârstă de 64 de ani, cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de constituirea unui grup infracțional organizat și înșelăciune cu consecințe deosebit de grave, în formă continuată”, potrivit comunicatului DIICOT.
Soția fostului candidat la Președinție a fost audiată de mai multe ori la sediul DIICOT.
DIICOT l-a audiat și pe socrul lui Călin Georgescu în calitate de martor.
Numele lui Vasile Moldoveanu apare în referatul trimis de procurori în instanță, în legătură cu transferul unei sume de bani către Răzvan Leu.
Ancheta în acest caz a pornit de la o plângere depusă de un afacerist din Buzău, Răzvan Leu, care susține că ar fi fost păgubit cu suma de 1,1 milioane de euro.
Concret, lui Răzvan Leu i s-a propus să se implice într-o afacere cu tranzacții cu metale prețioase, pentru care era nevoie de o linie de credit în valoare de 6 milioane de euro. Georgescu i-ar fi recomandat lui Răzvan Leu să ia legătura cu un om de încredere, Ionel Rusen, care la rândul lui i-a prezentat un cetățean italian, Massimiliano Arena, reprezentantul unei bănci din Elveția. Pentru a obține creditul, lui Răzvan Leu i s-a cerut să achite o garanție de un milion de euro, dintre care 100.000 de euro urmau să fie folosiți pentru a finanța campania lui Georgescu la prezidențiale.
Victima a fost convinsă apoi să mai transfere alți 100.000 de euro, cu promisiunea că împrumutul poate crește la 15 milioane de euro. Împrumutul nu s-a mai realizat, iar omul de afaceri din Buzău a cerut restituirea garanției totale de 1,1 milioane de euro, însă nu a mai primit banii.
Conform referatului întocmit de procurorii DIICOT, după ce realizat că a fost înșelat, omul de afaceri din Buzău a încercat să recupereze banii prin intermendiul unui mediator autorizat, iar înainte de întâlnirea planificată, el a primit o sumă de bani din contul lui Vasile Moldoveanu, socrul lui Călin Georgescu.
''În condițiile în care nicio operațiune de creditare nu s-a concretizat, iar persoanei vătămate Leu Răzvan nu i-a fost restituită suma achitată cu titlu de garanție, la data de 06.10.2023, persoana vătămată Leu Răzvan îi transmite lui Georgescu Călin datele contului bancar în vederea efectuării unei plăți. Persoana vătămată Leu Răzvan îi transmite datele contului solicitate, Georgescu Călin îi mulțumește și îi comunică faptul că va reveni cu privire la acest aspect ('multumesc. Revin în scurt timp').
La scurt timp după această comunicare, numitul Georgescu Călin îi transmite persoanei vătămate Leu Răzvan o recipisă cu mențiunea 'gata', suma respectivă nefiind însă transferată direct de către Georgescu Călin, ci de către Moldoveanu, în calitate de socru al acestuia. Potrivit documentului justificativ cu privire la această tranzacție, rezultă că la data de 06.10.2023, numitul Moldoveanu Vasile a transferat către Leu Răzvan suma de 118.000 de lei, fiind menționat la rubrica 'detalii tranzacție' următoarea mențiune: 'ÎMPRUMUT'. Sub aspectul naturii și semnificației acestei plăți, prezintă relevanță declarația persoanei vătămate Leu Răzvan potrivit căreia suma de 118.000 de lei reprezintă un 'ajutor pe care îl oferă' Georgescu Călin'', se arată în documentele DIICOT.
Călin Georgescu s-a aflat în Arestul Central după decizia Curții de Apel București de a-l aresta preventiv pentru 30 zile.
„Procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Structura Centrală au dispus instituirea măsurii asigurătorii a sechestrului asupra unui imobil situat în comuna Mogoșoaia, județul Ilfov, ce aparține inculpatului în vârstă de 64 de ani, cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de constituirea unui grup infracțional organizat și înșelăciune cu consecințe deosebit de grave, în formă continuată”, anunță DIICOT.
Călin Georgescu a fost trimis în judecată și într-un în care fostul candidat la alegerile prezidențiale este acuzat de propagandă legionară și de promovare, în public, a unor persoane vinovate de genocid și de crime de război.















