Coaliția aflată la guvernare în Japonia este pe cale să piardă majoritatea în Camera Superioară, potrivit unui sondaj realizat la ieșirea de la urne, în cadrul alegerilor de duminică, transmite Reuters.
Rezultatul ar putea amplifica instabilitatea politică în a patra economie a lumii, în contextul în care se apropie un termen-limită important legat de tarife comerciale cu Statele Unite, scrie News.ro.
Deși scrutinul nu decide direct soarta guvernului minoritar al premierului Shigeru Ishiba, deja fragil, el crește presiunea asupra liderului aflat în dificultate, care a pierdut controlul și asupra Camerei Inferioare în luna octombrie.

Partidul Liberal Democrat (PLD), condus de Ishiba, și partenerul său de coaliție, Komeito, aveau nevoie de 50 de mandate pentru a-și menține majoritatea în Camera Superioară, formată din 248 de locuri, dintre care jumătate au fost puse în joc.
Potrivit sondajului realizat de televiziunea publică NHK, coaliția este creditată cu 32 până la 51 de mandate.
PLD, care a dominat scena politică japoneză în majoritatea perioadei postbelice, a înregistrat cel mai slab rezultat din ultimii 15 ani la alegerile pentru Camera Inferioară din octombrie.
Această slăbire a poziției sale îl face pe Ishiba vulnerabil în fața unor moțiuni de cenzură care ar putea duce la căderea guvernului și la convocarea unor noi alegeri generale.