Președintele Nicușor Dan a contestat la Curtea Constituțională proiectul care stabilea că printre cei care vor fi obligați să depună declarații de avere se numără și persoanele care au ”relații asemănătoare acelora dintre soți” cu demnitarii.
Între timp, partenera lui Nicușor Dan și-a publicat deja declarația de avere - VEZI AICI
Curtea Constituțională a decis ulterior că este neconstituțională sintagma "persoana care are relații asemănătoare celor dintre soti" din legea ANI, dar și publicarea declarațiilor de interese financiare ale soțului/soției și a funcționarilor/demnitarilor vizați de lege.
Amendamentul care îl vizează pe primarul Timișoarei, liderul USR Dominic Fritz, privind încetarea mandatului, la incompatibilitate și conflict de interese, în 30 de zile, a fost declarat constituțional.
Ca urmare, deputații, primii care au discutat proiectul de lege după decizia CCR, au eliminat prevederile privind care obligau soții/soțiile, precum și persoanele aflate în relații cu demnitarii de la depunerea declarațiilor de avere.
”Sunt înlăturate sintagma referitoare la relații asemănătoare acelora dintre soți, declarată neconstituțională pentru lipsa de claritate și ingerința în viața privată, precum și obligația distinctă a soților. Soluția evită o reglementare fragmentară și extinderea obligațiilor asupra unor terțe persoane”, arată aleșii.
Totodată, deputații au mai stabilit că fișa publică de interese financiare nu va reproduce aproape identic declarațiile nepublice. Fișa va limitată la interesele relevante, fără preluarea integrală sau parțială a declarațiilor
”Fișa cuprinde exclusiv informațiile prevăzute în anexa nr. 5 și nu poate reproduce, integral sau parțial, declarația de avere ori declarația de interese”, prevede noua formă a proiectului de lege.
Doar această fișă de interese finaciare va mai fi publică pentru a fi consultată liber.


Prevederile privind încetarea mandatului aleșilor locali găsiți incompatbili sau în confilict de interese, prin decizie definitivă, în ultimii 3 ani, au rămas în forma adoptate.
Acum și Senatul a adoptat proiectul de lege în forma stabilită de deputați, inclusiv cu voturile PNL, care a invocat îndeplinirea jalonului din PNRR și cele 770 milioane euro aferente acestui jalon asumat de România.
Reprezentanții PSD și AUR au luat cuvântul și au arătat că au votat legea ca primarul Fritz ”să plece acasă”.
Demnitarii ar fi obligați trebui să indice în declarațiile de avere șli de interese cadouri peste 500 euro și sume și bunuri de peste 5.000 euro, dar și contracte încheiate anterior cu statul. În cazul activelor mobiliare și imobiliare, în declarația publicată se vor indica praguri de valoare ale acestor bunuri.
Proiectul mai prevede că fișa de interese financiare va fi obligatorie inclusiv pentru Președintele României, prim-ministrul, parlamentarii și persoanele aflate în conducerea unor instituții publice importante, printre care ASF, Avocatul Poporului, BNR, Consiliul Concurenței sau CSM.
Aceste fișe vor deveni publice în termen de maximum 60 de zile de la generarea lor de către Agenția Națională de Integritate, printr-o platformă digitală (e-DAI), pe baza declarațiilor de avere și de interese.
Fișele de interese financiare vor fi menținute pe pagina de internet a Agenției pe o perioadă de 5 ani de la publicare.
Fișele de interese financiare vor fi generate pe baza declarațiilor de avere, iar accesul la cele din urmă se va acorda exclusiv persoanelor autorizate, fiind păstrate de ANI timp de 7 ani.
Conform modelelor de declarații aprobate de către deputați, demnitarii vor declara cadouri și servicii de peste 500 euro și sume, inclusiv criptomonede, sau bunuri de peste 5.000 euro.
FORMA FINALĂ A LEGII POATE FI CONSULTATĂ AICI















