Președintele Nicușor Dan și-a publicat declarația de avere.
Anunță că are un teren intravilan de 7.460 mp la Predeal și o mașină Citroen, din 1986.
De asemenea, Autoritatea Electorală Permanentă i-a returnat suma de 659.795, 72 lei, din campania pentru Primăria Capitalei.

A declarat venituri din funcția de primar de 296.675 lei, în ultimul an fiscal.
DOCUMENTELE POT FI VĂZUTE INTEGRAL AICI ȘI AICI
La capitolul Active financiare, președintele Nicușor Dan declară patru conturi curente, la BCR, deschis în 2007, în valoare de 199.413,94 lei, la Banca Transilvania două conturi, deschise în 2025, cu 43.672,37 lei și 180.08 euro și Salt Bank, în care nu are niciun ban. Șeful statului a acordat și un împrumut, în valoare de 20.000 de euro, către o persoană fizică, Istrate Gabriel.
La Capitolul datorii, președintele are un credit la Garanti Bank, contractat în 2007 și scadent în 2032, în valoare de 100.000 de euro, datorii de 27.000 de euro, către Danila Gențiana, din 2012 și scadent în 2025 dar și 25.000 de euro, către Dan Claudia, bani luați în 2022 și scadenți tot în 2025.
Nicușor Dan declară și mai multe împrumuturi acordate pentru susținerea candidaturii la alegerile prezidențiale de la mai multe zeci de persoane, care nu au dorit să își facă publică identitate.
Împrumuturile sunt în valoare de zeci de mii de lei până la sute de mii de lei.

Printre împrumuturile primite în campanie se află și unul acordat de Todoran Adrian Mihăiță, în valoare de 70.000 de lei, de către Ghiubega Mihai Bogdan, în valoare de 300.000 de lei, Tapangea Decebal, 100.000 de lei. Talpeș Florin și Talpeș Roxana au acordat o donație președintelui, în campania electorală pentru Primăria Capitalei, în valoare de 660.000 de lei.
Alte zeci de persoane au donat între 20.000 de lei și 300.000 de lei, pentru campania electorală a lui Nicușor Dan pentru Primăria Capitalei.
Președintele a primit suma de 659.795, 72, de la Autoritatea Electorală Permanentă, reprezentând rambursarea cheltuielilor electorală din campania electorală pentru Primăria Capitalei, din 2024.

Președintele Nicușor Dan a încasat, din funcția de primar al Capitalei, 296.675 lei, în ultimul an fiscal. De asemenea, șeful statului a publicat veniturile obținute din alocațiile copiilor, în valoare de 3.504 lei și 5.639.
declarația de avere a fost semnată cu data de 13 iunie 2025.