Guvernul lasă Ministerul Culturii să încheie contracte de donații cu firme pentru "Cumințenia Pământului"

Guvernul lasă Ministerul Culturii să încheie contracte de donații cu firme pentru "Cumințenia Pământului"
scris 27 mai 2016

Instrumentele prin care Guvernul încearcă să colecteze bani pentru cumpărarea sculpturii "Cumințenia Pământului" a lui Constantin Brâncuși au fost extinse cu serviciile de mesagerie scurtă tip SMS, acțiuni "Teledon", donații online, licitații publice, cutii virtuale de donație și evenimente special organizate în acest scop, dar și contracte pe care Ministerul Culturii va avea dreptul să le încheie cu firme, asociații, fundații, partide.

Extinderea a fost decisă vineri de Guvern, prin ordonanță de urgență.

Urmărește-ne și pe Google News

Caracterul de urgență al deciziei este explicat de către Executiv prin evitarea riscului ca suma necesară achiziționării acestei opere de artă de către statul român, în cuantum total de 11 milioane de euro, din care doar 5 milioane de euro sunt vărsate din bugetul de stat, să nu poată fi strânsă, având în vedere că timpul rămas pentru finalizarea colectei publice este foarte scurt, raportat la suma necesară.

Una dintre modificările introduse de Guvern în lege este posibilitatea ca Ministerul Culturii să încheie contracte cu persoane juridice de drept privat cu sau fără scop lucrativ. pentru a colecta banii.

Conform legii, în categoria persoanelor juridice de drept privat cu scop lucrativ intră și societățile, în timp ce printre persoanele juridice fără scop lucrativ se află asociații, fundații, partide.

EXCLUSIV Guvernul pregătește operațiunea \ CITEȘTE ȘI EXCLUSIV Guvernul pregătește operațiunea "Cumințenia Pământului" la companiile de stat

Prin aceste contracte vor fi stabilite în mod expres modalitățile de colectare a fondurilor și termenele până la care vor fi virate în contul deschis în acest scop de către Ministerul Culturii. În baza acelorași contracte, persoanele juridice de drept privat selectate vor suporta integral, din fondurile proprii, toate cheltuielile pentru colectarea donațiilor și pentru gestionarea conturilor pe care le-au deschis în acest scop. De asemenea, acestea răspund de integritatea și gestionarea sumelor colectate până la virarea lor integrală în contul special deschis de Ministerul Culturii.

Guvernul asigură că persoanele juridice de drept privat vor fi selectate, pentru colaborare în vederea strângerii de donații pentru "Cumințenia Pământului", în condiții transparente și nediscriminatorii, urmând ca cerințele minime privind capacitatea lor administrativă de a sprijini colectarea fondurilor și/sau experiență în colectarea de donații să fie stabilite prin ordin al ministrului Culturii.

Conform unei decizii anterioare a Guvernului, donațiile în bani oferite statului pentru cumpărarea sculpturii pot fi vărsate, într-un cont al Trezoreriei, până la 30 septembrie sau până la concurența sumei echivalente în lei a 6 milioane euro, dacă această situație intervine înainte de împlinirea termenului.

Eventualele sume donate care depășesc această valoare, în intervalul de după anunțarea închiderii campaniei și virarea sumelor de la instituțiile de credit  în contul de la Trezoreria Statului, vor putea fi utilizate, în acest an, pentru  asigurarea  conservării, restaurării  și punerii în valoare a sculpturii.

O sculptură care îl înfățișează pe Hitler a fost vândută la licitație pentru 17,2 milioane de dolari CITEȘTE ȘI O sculptură care îl înfățișează pe Hitler a fost vândută la licitație pentru 17,2 milioane de dolari

Donațiile vor fi deduse din impozitul datorat la buget de către persoanele care vor contribui. Firmele își vor deduce donațiile din impozitul pe profit.

O casă de licitații a evaluat sculptura la circa 20 de milioane de euro.

Dreptul de preempțiune al statului român la cumpărarea operei a expirat din 2014, dar Guvernul a decis să reia discuțiile cu moștenitorii artistului român.

Realizată în 1907, Cumințenia Pământului a fost cumpărată în 1911 chiar de la artist de către inginerul Gheorghe Romașcu, iar în prezent, după ce a fost confiscată de regimul comunist și retrocedată în 2008, aparține mai multor moștenitori ai cumpărătorului.

Colecția lui Vadim Tudor, vândută parțial cu peste 64.000 de euro. Trei semnături ale lui Napoleon - 7.000 euro, manuscrisul lui Badea Vasile – 5.000 euro CITEȘTE ȘI Colecția lui Vadim Tudor, vândută parțial cu peste 64.000 de euro. Trei semnături ale lui Napoleon - 7.000 euro, manuscrisul lui Badea Vasile – 5.000 euro

În 2014, Ministerul Culturii a fost mandatat de Guvernul Ponta să înceapă negocierile legate de cumpărarea sculpturii, pusă în vânzare prin intermediul unei case de licitații, ministerul fiind invitat să își exercite dreptul de preemțiune.

Comisia de evaluare formnată la nivelul Ministerului Culturii a propus, conform declarațiilor oficiale făcute în presă de reprezentanții moștenitorilor și cei ai casei de licitație care se ocupă de vânzare, sume cu mult sub cele 20 de milioane de euro solicitate pentru sculptură. Astfel, statul român ar fi oferit în jur de 3 milioane de euro.

Premierul Victor Ponta a cerut  la acea vreme ministrului Justiției să sesizeze Consiliului Superior al Magistraturii asupra deciziei "greșite" de retrocedare în cazul operei lui Brâncuși, dar Consiliul Superior al Magistraturii a decis să claseze sesizarea.

Cumințenia Pământului este un obiect de patrimoniu național, care nu poate fi scos definitiv din țară, în prezent fiind găzduit de Muzeul Cotroceni.

viewscnt
Afla mai multe despre
guvern
brancusi
sculptura
cumintenia pamantului
oferta