Regia Autonomă ”Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat” (RA-APPS) a revenit cu un nou comunicat pe tema indemnizației de aproape 1 milion de euro, menționate în Bilanțul contabil pe 2024 al instituției, aprobat chiar de către conducerea Regiei. Aceasta arată că suma menționată a fost ”rezultatul unei erori materiale de redactare” și a fost corectată în documentele oficiale ulterioare, iar remunerația directorului general s-a situat în anul 2024 și va rămâne la un nivel net lunar de 24.000 lei.

Acum, într-un nou comunicat, RA-APPS reia precizarea că suma de 4.519,99 mii lei din bilanțului contabil pentru anul 2024, aprobat de Consiliul de Administrație al RA-APPS în luna mai și întocmit de societatea de audit SOCECC SRL, nu se referă - așa cum spune explicit bilanțul - la indemnizația directorului, ci la „Cheltuieli aferente contractelor de mandat și altor organe de conducere și control”.
Această sumă este defalcată astfel: 1,58 milioane lei prevăzuți pentru indemnizațiile membrilor Consiliului de Administrație (5 membri + 1 secretar); 2,93 milioane lei pentru directorul general, directorii coordonatori ai sucursalelor, directorii economici sediul central și sucursale.

”Menționarea directorului general în dreptul sumei totale de 4.519,99 mii lei a fost rezultatul unei erori materiale de redactare care a fost ulterior corectată în documentele interne și adusă la cunoștința Consiliului de Administrație, suma reprezentând totalul indemnizațiilor tuturor membrilor în organele de conducere ale regiei/sucursalelor acesteia (membrii Consiliului de Administrație și directori)”, arată RA-APPS.
Potrivit sursei citate, nu a existat și nu există nicio intenție de majorare nejustificată sau ilegală a remunerației directorului general.
Informațiile din bilanț, mai spune Regia, sunt contrazise de proiectul Bugetului de Venituri și Cheltuieli pentru anul 2025, avizat de Secretariatul General al Guvernului, Ministerul Finanțelor și Ministerul Muncii, în care, ”în Nota de fundamentare a indicatorilor sunt prezentate clar sumele aferente contractelor de mandat”.

RA-APPS nu prezintă bugetul și nici sumele la care face referire, dar arată că remunerația directorului general s-a situat în anul 2024 și va rămâne pe întreaga durată a mandatului la un nivel net lunar de 24.000 lei.
La aceasta se poate adăuga o componentă variabilă anuală, limitată la echivalentul unui singur salariu net.
”Aceasta este singura formă de retribuție acordată în cadrul R.A.-A.P.P.S”, mai arată Regia.
În ceea ce privește membrii Consiliului de Administrație, aceștia beneficiază de o indemnizație fixă, stabilită la 12.000 lei net/lună, cuantum care nu a suferit modificări și se menține pe toată durata mandatului.