Președintele Administrației Fondului pentru Mediu (AFM), Andreea Kohalmi-Szabo, a fost revocată din funcție, potrivit unei decizii a prim-ministrului, publicată miercuri în Monitorul Oficial.
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale
Andreea Kohalmi-Szabo a fost numită președinte al AFM în luna mai a acestui an, scrie News.ro.
CITEȘTE ȘI Cel mai mare producător de scaune de birou din România operează la Cluj!În locul său, în funcția de președinte al AFM, cu rang de secretar de stat, a fost numit Dan Cătălin Vatamanu, potrivit unei decizii semnată de prim-ministru.
Vatamanu este vicepreședinte PMP Mehedinți. Acesta este de profesie inginer, candidat la Primăria Baia de Aramă.